Laptopiseţul

Categorii

Antreprenoriat

Taguri

, ,

Simplu vs. complex – experienţă vs. teorie

Noi avem un birou foarte frumos, cu scaune şi mobilă în culorile firmei.

Sunt 6 scaune, dar până să fim şi noi 6 o să mai treacă ceva vreme. Am făcut investiţii ca să avem tot confortul. Dincolo de asta, afacerea noastră stă pe loc. Lumea zice că ne-am descurcat excelent pentru 9 luni de activitate, dar noi ştim mai bine. Suntem în urma planului, dar într-un moment bun.

Am căzut în picioare, după ce prietenii noştri de la AJOFM ne-au aruncat de pe clădire. Un prieten susţine că AJOFM înseamnă “agenţia judeţeană pentru ofticarea forţei de muncă”. :)

Acum, dacă tot avem amenzi de milioane şi 3 avocaţi care lucrează cu noi, ne-am gândit că ar fi un moment bun pentru formatarea firmei. Târgul a fost un eşec, dar asta e doar o părere personală. Avem o revanşă mare faţă de clienţi, dar sunt convins că ne-o vom lua în toamnă.

Când eşti o firmă care face trei proiecte pe an, după părerea mea nu eşti o firmă. Dacă după fiecare proiect ai bani să faci investiţii majore sau să plăteşti amenzi majore, e bine. Dar dacă faci asta de fiecare dată, nu rămâi cu mare lucru.

În plus, nu eşti o firmă. Eşti un proiect. Eşti trei proiecte.

Acum suntem în momentul în care planificarea puerilă se transformă într-un plan mai realist. Şi, contrar tuturor aşteptărilor, lucrurile devin din ce în ce mai simple. Când eşti la început cu firma, faci tot felul de chestii complexe şi detaliate. Viaţa şi piaţa te învaţă repede că ce e mai simplu e mai bun. Şi că totul se învârte în jurul unui client cu nevoi simple, nu complexe. Poate simple şi variate, multe… dar nu complexe.

Toate răspunsurile trebuie să devină simple. Cu cât înveţi mai multe, cu atât rezumi totul în mai puţine cuvinte.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.

Un comentariu

  1. Un antreprenor
    2007/06/18

    A actiona, a perserva, a-ti adapta strategiile si a actiona din nou. E important sa iti faci planuri si sa planifici, sa detaliezi sa faci variante de scenarii in functie de tot felul de alternative… Dar cel mai bine este sa actionezi. Rapid, eficient, direct. 3 proiecte pe an? Actionati. Faceti 10! 20! 30! Actionati. Adica urcati-va pe bicicleta, luati ghidonul in maini si pedalati. Nu va faceti griji ca o sa picati. Asa se invata mersul pe bicicleta.

    Succes!

Lasă un comentariu