În aer

Nu ştiu de ce am uitat să menţionez zilele trecute câteva dintre locurile în care am mai ajuns.

Roland Garros, stadionul Parc des Princes, strada Mouffetard, Moulin Rouge, muzeul erotismului, zeci de strădute şi biserici.

Ieri ne-am început ziua în turnurile catedralei Notre Dame, 270 de trepte deasupra solului. Clopotul vechi, de care se agăţa Cocoşatul, e acţionat acum electric.

Am ajuns la Versailles, cu grădinile lui de câteva ori mai mari decât Darabaniul. Şi trei palate: Versaillesul somptous şi fără ruşine, Marele Trianon – poate primul palat pe care l-am văzut aici şi care nu pare dominat de lux, ci de bun gust, şi Micul Trianon cu reşedinta Mariei Antoaneta.

Când am ajuns acolo, m-am bucurat să aud româneşte pentru a câtăvaua (!?) oară la Paris. “Auzi, da’ cine o fo’ până la urmă Maria Antoaneta asta?”.

Micul Trianon e un palat cochet, lângă care regina şi-a facut o fermă, un loc departe de luxul şi zgomotul obişnuit al cercului ei. Are o moară, o spălătorie, o brutărie şi alte câteva clădiri specifice, frumoase toate, şi toate aşezate într-o grădină apăsător de frumoasă. Plimbându-ne pe acolo, ne-am zis ca aşa ar trebui să arate fiecare grădină, nu ca dimensiuni, ci ca alură.

La Paris, ne-am întors direct pe Champs Elysee. Maaareee şi frumoos, arteră cu adevărat. Şi ne-a dus direct la Arcul de Triumf, cu cele 12 străzi ale lui, care îl inundă din toate părţile. Şi aici am urcat până în vârf.

După care am petrecut 2 ore la Turnul Eiffel. Am urcat noaptea, până la 270 de metri deasupra Parisului. Până am ajuns sus, am uitat ca ar fi trebuit să îmi fie frică.

Pentru că acum ne grăbim, nu risc să mă întind la poveşti, cred că ar fi supericiale.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.