Ultima

Azi am facut cumpărături, am văzut atelierul lui Brâncuşi, aflat la loc de cinste în inima Parisului şi a parizienilor amatori de cultură, şi ne-am uitat în fel şi chip la Turnul Eiffel. De departe, de pe Trocadero, de unde îl vezi aşa cum e în vederile de la Paris. Trebuie să vă arăt pozele, altfel mor neîmplinit. :)

De aproape, de pe Champ de Mars. Acest Champ de Mars e într-adevăr o altă planetă. În mijlocil Parisului, o grădină simplă şi lunguiaţă, dar plină de bun gust şi capabilă să atragă ca un magnet mii şi mii de oameni. O pajişte verde verde, pe care cântă, mănâncă, povestesc sau pur şi simplu dorm sute de parizieni şi de turişti în acelaşi timp.

Şi cam atât despre ziua de azi.

Ne-am întors acasă trişti, aşa cum eram cu toţii în clasa a şasea, în ultima zi de tabără. Tristi şi foarte bucuroşi pentru cum a fost. Şi parcă nevenindu-ne să credem că e gata. Nerăbdători să spunem celor de acasă cum a fost şi să le arătăm poze. Abia respirând la gândul că acum câteva zeci de ore eram ba pe Sena, ba la Sacre Coeur, ba în turnul de la Notre Dame, ba în grădinile Luxemburg, ba faţă în faţă cu Gioconda, ba în vârful Turnului Eiffel.

Vreau să îl cunosc pe cel care poate azi să pună în cuvinte frumuseţea Parisului. Au fost câţiva oameni capabili să facă asta, dar s-au dus toţi. Ştiau prea multe. :) Şi, vorbind despre ei, n-am uitat de citatul promis din Hemingway…

În ultima seară i-am lăsat lângă Turnul Eiffel pe Delia şi Cristi, cu visul lor de a trăi la Paris. Am lasat Turnul Eiffel însuşi, cu visele tuturor celor care şi-au dorit să îl stăpânească pentru o clipă. Am lasat Sena să îşi vadă de ale ei şi cladirile vechi de sute de ani sa înalţe, zi de zi, inimile şi sprâncenele celor ca noi, veniţi la Paris tineri şi săraci, să-şi umple ochii de luminile capitalei.

Sunt norocos că am putut vedea toate astea împreună cu Rada. Poţi să te învârţi pe loc în faţa catedralei Notre Dame ca să fii sigur că revii la Paris. Dar dacă faci asta ţinând pe cineva în braţe, parcă îţi cresc deodată aripi să urci până sus, în turn, parcă ţi se ascute deodată vederea şi poti să vezi orizonturile de sub catedrale şi parcă vocea o ia razna şi se-apucă să arunce în stânga şi în dreapta cu silabe franţuzeşti.

Au revoir, Paris!

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.