Nu sunt perfect? Mă surprinde, dar accept

Se zice că vara online-ul e mort. Credeam că asta se întâmplă, în cazul blogurilor, din lipsă de cititori, dar acum încep să o pun şi pe seama lipsei de scriitori. Eu cel puţin trec printr-o perioadă de mari superficialităţi: ba e cald şi n-am chef de nimic, ba plouă şi mi-e somn.

În altă ordine de idei, trebuie să mărturisesc ceva. Mi s-a ivit recent oportunitatea să mă întâlnesc cu primul eşec din viaţă. Cel mai probabil, o să iau în calcul această oportunitate, dorindu-mi parcă să mă încarc cu o nereuşită de proporţii, şi să o pun la baza experienţei mele viitoare.

În afară de facultatea de informatică şi de colecţia mea de calendare din clasa a treia, nu am început niciodată ceva fără să o duc la bun sfârşit. Informatica şi calculatoarele nu le trec la eşecuri, ci la pasiuni începute şi trecute la vremea lor (şi, între noi fie vorba, am ţinut mai mult la calendare decât la facultatea de info).

Zilele astea, ca să îmi reumplu viaţa de sens, m-am hotărât să îmi recunosc primul eşec şi să-mi asum responsabilitatea pentru el, mai mult decât am fost vreodată pregătit să îmi asum gloria lui. Şi să mi-l trec în povestea vieţii mele, la capitolul ştiaţi că.

Mai greu e faptul că proiectul de care vorbesc nu e o pasiune trecută, ci una actuală, arzândă, dar pe care pur şi simplu nu o pot duce la bun sfârşit. Îmi rămâne doar să mă gândesc la de ce s-au întâmplat lucrurile aşa şi să vă spun şi vouă în câteva zile.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.