Despre poezie

“În amintirea romantismului meu inutil” e dedicaţia intimă, între paginile unei cărţi a tatălui meu.

E intimă şi totuşi o spun în gura mare pentru că în multe privinte sunt ca el. Şi pentru că e posibil ca poezia să fie o formă de blog, aşa cum porumbeii voiajori sunt un fel de serviciu SMS.

Romantismul, dincolo de apectele literare, e a crede în nesfârşirea lucrurilor, în pofida logicii oamenilor. E a te teme de moarte la fel de mult pe cât îţi iubeşti viaţa. A iubi secunda şi metafora. Şi a vrea sa ramâi dupa ce nu mai eşti. Deşi e tot mai greu de arătat, romantismul nu va muri niciodată. Pentru ca a fi romantic nu numara câte flori ai dat sau câte serenade ai cântat. A fi romantic spune că eşti visător, gânditor şi mai expus trecerii timpului decât toţi ceilalţi. Pentru că timpul şi trecerea lui te hrănesc cu emoţie, cu iubire şi cu tone de cuvinte şi de filosofie.

Cred că unii se apucă de bloguri din aceleaşi motive pentru care alţii se apucă de poezie. Pentru că iubesc timpul, secundă cu secundă, şi pentru că simt nevoia să descarneze trecerea lui, transformând-o în versuri, de o formă sau alta.

Vă invit să înţelegeţi aspiraţiile unui romantic.

“De pe fundul oceanului
din văzduh sau de sub pământ
ori din scrumul crematoriului
voi reveni

reinventând literele
mersul lumina şi întunericul
şi iarăşi melancolia aşteptării
voi reveni

dar mai ales
reinventându-te pe tine
aşa cum esti aşa cum ai fost
voi reveni.”

Voi reveni – Victor Teişanu

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.