Nu chiar extrem de tare

Până acum câteva zeci de pagini, cartea pe care o citeam mi-a plăcut.

Nu vreau să-i fac o recenzie, vreau doar să mă supăr pe un stil literar nou, “postmodernist”, care nu-mi place. Şi care mi se pare un fel de “hai să scriem mai cool, că suntem în mileniul 3″. Un fel de hautte couture.

Extrem de tare şi incredibil de aproape, al lui Jonathan Safram Foer, te scoate din dezmorţire, cu un discurs simplu şi adânc, pigmentat cu foarte multe intervenţii de copil sincer, de 8 ani.

Autorul e un puşti american, de 8 sau 9 ani, al cărui tată a murit în atentatele din 11 septembrie. Foer ăsta micul e foarte deştept şi pasionat de tot felul de ştiinţe folcloro-ştiinţifice chestii, şi gândeşte totul aşa cum noi n-am mai gândit multe de vreo 20 de ani.

Păcat, din nou, de combinarea de planuri a povestirii şi de toate procedeele cool, novo şi super-literare pe care le foloseşte. Mi s-a părut că strică brandul cărţii şi îngreunează mult lectura.

Am apreciat în schimb că nu zice de americani că-s eroi şi de terorişti că îi aşteaptă pedeapsa americană.

Sinapsa în plus: Cu toţii am uitat de mult câteva lucruri evidente.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.