Laptopiseţul Istoria unei misiuni kamikaze

Educaţia personalizată trebuie sa ţintească într-adevăr acoperirea cererii de pe piaţa muncii, dar e la fel de important să ne ofere tuturora şansa reală să facem alegeri corecte şi să ne specializăm.

Din cele două aspecte (alegerea şi specializarea), cel mai prost acoperit e primul.

În general, aleg părinţii pentru copii. Şi chiar dacă aleg copiii pentru ei înşişi, o fac, de prea multe ori, în baza unui fler neexersat şi de tipul “caut o meserie e de viitor şi care să mă poată îmbogăţi”.

Principalul scop al învăţământului preuniversitar ar trebui sa fie asigurarea mediului în care elevii se pot descoperi pe sine şi îşi pot face planuri de viitor.

Diversificarea materiilor e la un nivel bun. Unde trebuie recuperat teren e la capitolele “diversificarea metodelor de invatare” şi, mai ales la “consolidarea capacităţii de întelegere a pieţei şi a vieţii în general, de autoevaluare şi de planificare personală, a elevilor”.

Specializarea de mai tarziu (din învăţământul post-liceal) e la un nivel puţin peste mediocru, poate chiar acceptabil. Sigur, puţine domenii şi puţine universităţi scot specialişti cu adevărat buni. Dar problema cea mai mare e de fapt că, dacă la 18 ani ai ales Facultatea de Matematică, şansele tale să-ţi poţi îndrepta viaţa într-altă direcţie decât matematica scad simţitor.

Oameni mai experimentati ca mine ar putea fi capabili să stabilească paşii trecerii de la sistemul actual la cel descris mai sus. Cert e că acum nu avem nici managerii (responsabili de învăţământ, la toate nivelele), nici profesorii şi nici măcar părinţii care să sprijine această trecere.

Sper că mediul privat poate face mai multe, mai repede. Ăsta e angajamentul pe care mi l-am asumat şi eu, de altfel.