Despre mediocritate
Cred că “Mioriţa” este cu adevărat o capodoperă. Ce nu înţeleg e cum a ajuns ea să reprezinte spiritul românesc. Una e ca înţelepciunea populară să reflecte atât de frumos modul în care românul îşi priveşte moartea, iar alta e să pui astala baza culturii noastre ca naţie.
Aşa am ajuns, uşor-uşor, să ne conducem vieţile după ideea că “aşa ne e scris”, aşa am ajuns să fim convinşi că “e bine şi aşa”, aşa am ajuns să credem că nu putem mai mult.
Cu fiecare profesor care a vorbit frumos, însufleţit de “Mioriţa”, 20 de elevi şi-au pecetluit un viitor în umbra lucrurilor care “i-au fost scrise” şi în umbra celor care sunt “bune aşa cum sunt”. Când şi-au semnat tezele la română, după ce au comentat “Mioriţa”, cei 20 de elevi au semnat un contract pe viaţă în care au declarat că “nu are sens să încercăm”.
Românul n-are curaj. Nu ţinteşte sus. Nu vede niciodată jumătatea plină. Românul spune mereu că nu are sens să se zbată, pentru că oricum nu va reuşi. Românul nu crede în el şi în şansa lui. Când vine vorba de ce-ar putea realiza în viaţă, românul e un bleg.
Ca să închei, mai spun o dată ceea ce mulţi ştiu deja.
1. Îmi plac oamenii care au vise mari şi care speră mereu.
2. Îmi plac sportivii care cred cu adevărat că pot învinge.
3. Îmi plac antreprenorii care au convingerea că vor reuşi.
4. Îmi plac angajaţii care luptă pentru a-şi face jobul mai bun (şi mai bine).
5. Îmi plac oamenii care au curaj.
Cu ei vreau să fiu prieten. Cu ei vreau să lucrez. Pe ei vreau să-i am întotdeauna în preajmă. Cu ei m-am căsătorit. :)
Pe toţi ceilalţi o să-i respect în continuare, aşa cum în continuare respect şi “Mioriţa”. Cred că şi ei sunt oameni faini. Doar că ei vor bănui întotdeauna ce le rezervă viitorul şi, deşi nu le place poza care li se arată, vor merge numai şi numai spre ea.
Confucius zicea că dacă nu schimbăm direcţia în care mergem, vom ajunge exact acolo unde ne-am propus. Eu ţin cu Confucius, pentru că “Mioriţa” e aproape emo.
Imi place sa citesc blogul tau…Parca raman aproape de cum evolueaza spiritul “romanesc”, sau mai bine zis spiritul unei culturi. De ceva vreme nu mai cred in “natie”, in “tara mea” si steaguri. Cred mai mult in idei, in indivizi, in cultura, educatie, arta si in lipsa granitelor, de orice fel
…fain post, si frumos blog…imi place sa il citesc, si imi e lectura periodica de mai bine de un an;)
Te pup si pupici si Radei!
Nu uita insa ca tu vorbesti aici de obtinerea lucrurilor din viata aceasta. Insa toate cele ce le obtinem aici sunt trecatoare, desarte. In plus vorbesti despre a detine controul asupra vietii tale, ori aceasta este, din nou o iluzie. Nu poti prevedea si determina ce se va intampla, poti doar sa alegi cum vei raspunde si ce vei invata din asta.
Orice obinem poate fi sters in 2 secunde cu totul. Totul in afara de suflet. Acesta si bunurile lui nu pot fi sterse, nici aici nici in viata viitoare. :)
Ai dreptate. Dar nu puteam să vorbesc despre mediocritate decât dacă mă refeream la viaţă, aşa cum o cunoaştem. Pentru că în viaţa cealaltă, despre care habar n-am, mă aştept să nu existe oameni medii şi, cu atât mai puţin, mediocri.
Mestere as zice ca pusesi punctul pe i – si e un punct de”14″
din ciclul la “capul plecat sabia nu-l taie ” te-ai putea uita, dar la “destinul implacabil ” ba….
noroc si dai la condei in continuare ca le zici bine
Tinere domn, curios de pe ce meleaguri îmi mai scrii, îţi mulţumesc pentru primul tău comentariu pe Laptopiseţ şi te aştept cu mai multe, să ducem filosofia la un nou nivel. :)