Mogoşa

Mergem la Mogoşa.

Pretextul e o întâlnire a JCI Cluj care are loc la 3 km distanţă de Mogoşa. Am decis că e momentul să revin în piaţa voluntariatului pur-sânge (nu că n-aş face destul şi prin Foregroup). Mă voi ocupa în toamnă de Gala Antreprenoriatului Clujean, iar acum sunt la stadiul formării echipei de bază.

Gala va fi un eveniment local important şi o sărbătoare pentru antreprenorii locali. Premii, presă, evenimente de networking, cocktail, workshop-uri şi tot ce ne-o mai trece prin minte.

Spuneam că mergem la Mogoşa. Urcăm cu telescaunul până sus, în vârful pârtiei de schi, la vreo 1300 de metri. Dimineaţa, când te trezeşti şi ieşi afară, vezi norii sub tine. E ca şi cum ai fi în avion, fără centură, fără pilot şi fără pasageri. Sau ca şi cum ai fi în ceruri şi încă ai putea simţi pământul sub picioare.

La Mogoşa am fost prima oară în 2003, tot cu Rada. Am încercat să schiez şi am căzut, după estimările noastre, de cam 250 de ori. Dintre toate, cea mai grea căzătură a fost când m-am lovit la ceafă cu călcâilele schiurilor.

Seara, întorşi la cabană (alta decât cea de pe Wikipedia), Rada a pregătit o seară romantică, bazată pe multiple ingrediente cu miros de scorţişoară. Aceea a fost şi prima seară în care Rada a aflat, văzând că nu prea vorbesc şi că mi-e rău, că mie nu-mi place (nu suport) scorţişoara.

Săptămâna de la Mogoşa, din 2003, cu incidentele ei nostime, cu drumeţiile ei pe munte şi cu serile cu discuţii lungi a fost, într-un fel, începutul fericirii mele de acum. Mergem la Mogoşa, cu acelaşi entuziasm şi fără scorţişoară.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.