Un secret
Dumnezeu nu există. Viaţa există pur şi simplu, e un progres biologic. După ce mori nu se întâmplă nimic, pentru că nu există nimic. Dacă e aşa, n-o să-ţi pese vreodată că oamenii te ţin sau nu minte după ce mori. Pentru că nu mai există fericire eternă (există doar nimic), nu mai contează decât să fi fost fericit în viaţă.
Dumnezeu nu e o persoană, e o stare. O stare care te ajută să te descoperi, să faci bine şi să fii fericit. Şi tu eşti o stare, la rândul tău, iar când vei muri te vei împărţi din nou în trecut şi viitor, vei lua o formă nouă şi vei merge mai departe, iar şi iar, până vei deveni parte din starea supremă. Va conta deci numai ce-ai făcut în viaţă cu sufletul tău. Iar cu sufletul nu poţi să scrii cărţi, nu poţi să faci bani, nici să faci acte de vitejie. Poţi doar să iubeşti sau să nu iubeşti.
Dumnezeu există şi e o fiinţă. Una care se îngrijeşte de noi toţi şi care îşi împarte grija şi bunătatea după algoritmi necunoscuţi nouă. În cazul ăsta, a scrie istorie e aproape un păcat, a fi bogat e prea tentant ca să te ţină în jocul fericirii eterne, iar a fi dornic de recunoaştere se penalizează. Iar la final, la acel necunoscut final, contează numai dacă ai fost bun sau nu.
Până să mă pot pretinde ateu, gnostic sau pios, prefer să fiu bun, să iubesc şi să fiu fericit. După calculele mele, altceva nu prea contează. Gata, am mărturisit. De asta am curaj, de asta risc, de asta nu-mi pasă de greutăţile vieţii, pe care le vom uita oricum până la urmă.
În schimb, cu cât visele noastre sunt mai mari, cu atât ele fac din fericire, din iubire şi din bunătate stări tot mai greu de atins şi tot mai preţioase. Cu cât mai mari visele, cu atât putem iubi mai intens, cu atât putem fi mai buni şi mai fericiţi. E drept, tot cu cât visele mai mari, cu atât putem eşua mai uşor.
Prin urmare, e bine să ai obiective mari pentru că ele îţi fac drumul mai greu. Şi pentru că, dacă drumul e mai greu, finalul poate fi mai frumos. Dacă e să fim sinceri cu noi, la final contează mai puţin dacă ţi-ai atins sau nu obiectivele, ci dacă ai iubit, dacă ai fost bun şi fericit pe parcurs. Şi cred că pentru asta vom fi cu toţii premiaţi cândva.
TweetAbonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Articole recente
- Din orașul fără primar, din țara fără premier06 Feb 2012
- Tentația lui Acolo04 Feb 2012
- Răspunsurile de acasă30 Jan 2012
- Greu de ales, ușor de dus25 Jan 2012
- Despre monarhie și sentimentul normalității24 Jan 2012
- În șoaptă ne auzim cu toții la fel22 Jan 2012
- Drumuri înapoi și înainte19 Jan 2012
- Cluj: evenimentele lunii decembrie08 Dec 2011
- Despre minciunile convenabile23 Nov 2011
- Ești dăruit18 Nov 2011
nu “aha moment” ci “abracadabra moment”:-).
o sa-ti marturisesc ca imi place titlul pentru ca ascunde il el tot textul. restul…e tacere:-P
Ipoteza nr. 1 se anuleaza:) Cum sa cred in nimic? Pur si simplu nu pot! Si Paler a zis prea bine: “n-am suportat gandul ca suntem doar pulbere si atunci am cautat in noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastra care nu vrea sa moara, care nu se poate consola”, care vrea sa fie si dupa…
De ce si-a construit omul atatea religii?? Pai, pentru ca “partea asta din noi care nu vrea sa moara” are nevoie sa creda in ceva- altceva decat “nimic”,… un reper, ceva la care sa revina mereu atunci cand nimic nu mai are sens, o credinta in care sa creada fara limita. Pana si ateii se sprijina pe necredinta lor, sau macar pe niste minciuni care ii ajuta sa traiasca, fiecare are nevoie de o elodie a lui:)
In copilarie nu ne-am indoit niciodata, n-am avut nevoie de explicatii ca sa credem…Daca in esenta ramanem aceeasi, atunci de ce la maturitate avem indoieli ?
Cred ca Dumnezeu nu ne vrea religiosi, vrea doar relatie cu noi, vrea sa-l chemam.
Cat despe ce a fi dupa…poate ca ”Fiecare se va mantui in credinta lui!”…??
In rest sunt de-acord sa fii bun, “sa visezi fara masura”, sa iubesti si sa te distrezi pana la moarte si dupa moarte, daca tot exista “dupa” :))
Nu cred că ţi-am înţeles părerea. Probabil sunt obosit, vin după primul week-end de 3T. :)
Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie sa fim siguri ca va exista o recompensa. Fie ca ne-o oferim noi insine, fie ca e vorba de Dumnezeu sau orice altceva, cred ca e prea complesitor sa spui ca nu exista nimic mai puternic. ca nu va conta niciodata ce realizezi. si cred ca poti sa fii tinut minte chiar daca nu iti pasa de asta, caci tu gasesti fericirea in lucruri mai… deosebite (vezi Van Goh sau Frida Khalo sau multi alti artisti). Pana la urma, daca oricum ajungem cu totii in acelasi loc, diferenta e data de drumul pe care l-am parcurs pana acolo.