Perspective

Ştiinţa a hotărât deja că universul e nemărginit, că e făcut dintr-o mulţime de galaxii, dintr-o mulţime de stele şi planete. Ne putem uita la el cu ochiul liber şi avem şi fotografii detaliate, făcute de pe pământ sau chiar din spaţiu, în ultima jumătate de secol.

Îl vedem ca pe o poză mare, fără margini, ca pe o aglomeraţie de nebuloase şi de spirale de toate culorile.

Mă întreb dacă nu cumva există ceva mai mic, mult mai mic, infinit mai mic decât noi, care se uită la oameni aşa cum ne uităm noi la univers. Până la urmă, ca şi orice altceva în univers, şi noi suntem o aglomeraţie de molecule. Poate că există o amibă pe undeva care se uită (într-un fel pe care nu-l cunoaştem, din moment ce amibele nu au ochi), o amibă care se uită la mine chiar acum, întrebându-se dacă sunt sau nu infinit. Şi făcând un plan despre cum să demonstreze că pe cel puţin unul din umerii mei, pe care amibele nici nu visează să ajungă vreodată, există forme de viaţă.

Şi mă întreb dacă nu cumva există ceva mai mare, mult mai mare, infinit mai mare decât universul pe care îl bănuim. Ceva care îşi pune întrebări chiar acum, pe un blog neînţeles, despre magnitutidea creaţiei.

Prea filosofic? Poate. De mâine, din nou la birou.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.