De ce ni se înceţoşează visele?
În copilărie am stabilit cu toţii că vom fi piloţi de avion. Profesoare. Preoţi. Arhitecţi. Doctoriţe. Afacerişti. Top-modele. Fotbalişti. Prinţese. Ne visăm, dormind sau cu ochii deschişi. Ne vedem în viitor, cu trăsături de copil, dar cu responsabilităţi de om mare. Ne vedem nepixelat, ne vedem cu o claritate fără reproş. Suntem ce vrem să fim, în visarea noastră zilnică, în jocurile noastre, în planurile pe care le declamăm cu mândrie când ne-ntreabă doamna învăţătoare „Tu ce-o să te faci când o să fii mare?”.
Trec anii şi ne prindem tot mai mult în regulile vieţii. Credem că le înţelegem şi ne adaptăm visele în funcţie de ele. Le tăiem din colţuri, le re-orientăm după trenduri. Ne alegem o specializare, o carieră, uneori cu hotărâre, alteori fără nicio replică. Ne alegem viitorul privind într-un glob de cristal mic, înceţoşat şi care nu ne aparţine.
A propos de regulile vieţii, mi-am adus aminte de un filmuleţ la care am lucrat mai demult.
Trece vremea şi se-adună tot mai multă în spatele nostru. Concluzionăm, aproape fără excepţie, că visele noastre erau vise de copii. Sigur că erau. Tot ce e în jurul nostru, oamenii, banii, relaţiile, principiile, societatea întreagă, toate astea devin peste noapte scuzele eşecului nostru, scuzele renunţării la vise. Incapabili să le vedem ca pe resursele care ne-ar ajuta să ne trăim visul, le vedem ca pe principalele limitări pentru îndeplinirea lui.
Sigur, poate că visele noastre de copii erau nişte aberaţii. Dar dacă renunţăm la ele, de ce nu punem altele în loc? Iar dacă punem altele în loc, de ce nu mai sunt la fel de clare, de ce sunt aşa de departe? De ce ni se înceţoşează visele?
Pentru că nu vorbim despre ele. Pentru că nu încercăm o mie de cărări care ne-ar putea duce acolo. Pentru că maturizarea socială nu e totuna cu maturizarea spiritului nostru. Credem că a fi adult înseamnă a avea responsabilităţi, nu vise. Credem că e prioritar să producem bani, nu să facem ce ne-ar plăcea să facem. Iar la final, după ce ne-am săturat de responsabilităţi şi de bani, ne ducem acolo unde visele pământene nu se mai pot îndeplini.
Tweet
Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Articole recente
- Din orașul fără primar, din țara fără premier06 Feb 2012
- Tentația lui Acolo04 Feb 2012
- Răspunsurile de acasă30 Jan 2012
- Greu de ales, ușor de dus25 Jan 2012
- Despre monarhie și sentimentul normalității24 Jan 2012
- În șoaptă ne auzim cu toții la fel22 Jan 2012
- Drumuri înapoi și înainte19 Jan 2012
- Cluj: evenimentele lunii decembrie08 Dec 2011
- Despre minciunile convenabile23 Nov 2011
- Ești dăruit18 Nov 2011
De acord cu tine, Călin.
Şi eu vreau să fac ceva în direcţia asta pentru adolescenţi (împreună cu câţiva prieteni, planific un soi de şcoală de vară în acest august).
Doar că nu vreau să accept că noi ceilalţi, indiferent de vârsta noastră, nu mai avem speranţă.
Exista o initiativa de a crea un site-blog care sa ii ajute pe adolescenti sa nu renunte la visele lor. Mie mi se pare o idee foarte buna. Cei de acolo sustin ca atunci visam cel mai mult si suntem dornici sa ne luam cu viata la tranta, cand suntem adolescenti. http://online.avantajlastart.net/
De acord, iar soluţia mea e ultimul paragraf din post.
Facem o şcoală de vară în august? :)
Eu am credinta ca fiecare om se cunoaste/isi cunoaste “puterile” foarte bine. In interior. In sinea sa. Dar arareori lasa la suprafata, la vedere celorlalti “intimitati” din fiinta lui. Ca atare visul de adult este definit undeva, in subconstient, in suflet..undeva. Dar lipseste curajul de a-l scoate la suprafata si “watch it grow”. Nu te poti proiecta in el…exact cum zici tu S :) si atunci il lasi acolo, latent. Cei care il aduc la suprafata, au gasit o cale. Oare care? :)
Nu e nimic rău cu a visa în toate direcţiile, e rău doar dacă îţi petreci zilele visând. Speranţa nu e o strategie, după cum am aflat cu toţii deja, cu siguranţă.
cred ca problema este ca (desi surprinzator) ca adult iti pierzi consecventa.
Visul ti-e mai pixelat pentru ca nu construiesti pe el si visezi in toate directiile.
Mai mult de atat … cand esti adult ajungi de multe ori in faza in care nu te cunosti suficient de mult ca sa stii cu siguranta ce iti place si ce nu (adica sa stii ce vis e visul tau si sa fii motivat sa iti misti fundul sa il realizezi)