Dacă tatăl tău e mecanic, e foarte probabil ca în copilărie să-ţi fi plăcut şi ţie să meştereşti. Tata e poet, iar când aveam 4-5 ani mi s-a părut firesc ca şi eu să scriu poezii. Deşi sunt sigur că majoritatea s-au pierdut, e ceva în mine care mai speră să regăsesc, prin vreun cotlon al casei din Darabani, câteva din poeziile pe care le-am scris când încă nu eram la şcoală.
Anul trecut am primit în dar de la 2 prieteni buni o carte. Cartea mea. :)
Nu ştiu cum au făcut, dar au reuşit să adune la un loc o parte din poeziile pe care le-am scris începând din liceu. Acum am o carte, pe care mi-au intitulat-o Începuturi. Din ea voi aduce pe blog, din când în când, câte o poezie. Iar pe carte au scris un citat dintr-un poet adevărat:
nu vă mai îndoiţi
de utilitatea poeţilor
care presimt chiar şi moartea
cu o viaţă mai devreme
Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Poate ne vedem Miercuri la Alumni Meeting
Aveam mai toate fetele poeziile tale în liceu, cand erai poet prin Eminescu :).
Dar le-a păstrat pentru că le-a apreciat foarte mult.
E de fapt un mare mare compliment.
Alexandra, de ce au colegele tale de clasă poeziile mele? :)
Vlad, mulţumesc. În schimbul aprecierilor tale o să-ţi ofer, până la finalul săptămânii, un instrument de analiză la care am lucrat cu Ghizi, ca urmare a serii voastre de sâmbătă. :)
Stiam eu ca vin de undeva pornirile tale narative :)…
Spor si inspiratie…
Le-am gasit in cotloanele calculatorului vechi a unei vechi colege de clasa, pe care nu stiu daca ai cunoscut-o vreodata. A fost cel mai fain quest :D
Sa incepi cu “Iar si iar”