Laptopiseţul

Categorii

Descoperiri

Taguri

4 români

E un român care refuză conştient să vocalizeze trista realitate că România e, în multe domenii, înapoiată. O acceptă cumva, doar că nu vrea, nici în ruptul capului, să o spună cu voce tare. Vrea să treacă direct la fapte, la a schimba în bine realitatea, şi i se pare că oricine vorbeşte despre situaţia actuală e ipocrit sau superficial.

Altul crede că primul pas pentru îndreptarea lucrurilor e să recunoşti că sunt strâmbe şi să vorbeşti despre asta, ca să ai ce învăţa. Ca să ai de unde porni când te-apuci să schimbi ceva în jurul tău.

Altul, proaspăt teleportat din Mioriţa, susţine că lucrurile nu arată bine într-adevăr, dar că nu avem ce face în privinţa asta şi că mereu vor fi aşa. El vrea numai să aibă o viaţă bună şi copii reuşiţi cărora să le lase moşteniri mai mari decât a primit el. Uşor-uşor, se mai lasă şi atras în jocurile sociale pe care le condamnă, mai dând o mică şpagă doctorului, mai tăcând în faţa directorului când n-ar fi cazul să tacă, mai pierzând conştient timpul la serviciu, pe banii statului.

Şi mai e unul, românul care nu înţelege nimic.

Cei 4 sunt România. Nu mi-o pot imagina fără toţi aici. Niciunul dintre ei n-ar mai avea rost fără ceilalţi 3. Să vedem însă cine pe cine trage după el.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.

Lasă un comentariu