Ce se mai întâmplă la Chişinău

Tata făcuse rost de nişte picioare de găină, dintr-alea cu gheare şi pieliţă. Mama făcuse din ele un borş foarte gustos pentru vremea aceea şi ne aşezase pe toţi la masă. În timp ce mâncam de prânz, în decembrie 1989, a început scandalul. Câteva sute de tineri protestau la Timişoara împotriva comunismului şi toată ţara era cu ochii pe televizor. Printre spectacole de muzică populară şi reportaje de la vizitele lui Ceauşescu în fabricile patriei, ştirile despre instigatorii capitalişti de la Timişoara dădeau speranţă unui popor întreg.

România spera că revolta de la Timişoara se va transforma repede într-o revoluţie adevărată. Pentru câteva momente, înainte de Crăciun, am avut chiar senzaţia că revoluţia se întâmplă. Până când, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, tovarăşul Ion Iliescu a preluat frâiele naţiunii şi le-a arătat românilor, pentru prima oară (şi prost) ce înseamnă leadershipul.

E până la lacrimi de trist cum o revoltă sinceră, adâncă şi aproape romantică s-a transformat brusc într-un circ televizat, promovând nişte comunişti tineri şi mediocri la rangul de patrioţi de frunte. Cum oamenii au murit sperând că-şi dau viaţa pentru a repune România în istorie. Cred că revoluţia lor a continuat şi acolo sus, în ceruri, mulţi ani după ’89, împotriva celei mai mari manipulări din istoria comunismului românesc.

20 de ani mai târziu, în 2009, un tânăr basarabean era la KFC, mâncând Crisspy Strips. Se-auzea larmă mare, iar lumea a început să vorbească despre protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Au trecut câteva săptămâni de atunci şi lucrurile s-au mai liniştit. Am avut parte, ca şi în 1989, de toate inutilele picanterii ale unei revoluţii eşuate: instigatori, trădători de ţară, arestări, blocarea accesului la comunicare şi transport, intrigi internaţionale, fraude şi aşa mai departe. Am avut parte, pentru puţin timp, exact ca în 1989, de toate însemnele unei revoluţii adevărate: tineri sinceri şi devotaţi, victime, opozanţi ai comunismului, demascări ale manipulării, mii de oameni pe protestând pe străzi.

Uşor-uşor, ecourile s-au stins şi, în curând, se vor stinge de tot. Singurul merit al Revoluţiei de la Chişinău, dar şi al celei din 1989, este că a dat o mică înţepătură unui sistem prea solid ca să se prăbuşească dintr-atâta. O înţepătură care l-a făcut pe apicultor să înţeleagă că, dacă nu (se) poartă (cu) mănuşi, poate să o păţească mult mai rău.

Şi Moldova se va încadra, cum a făcut-o România acum 20 de ani, pe un drum mai democratic. Un drum cu mai multă libertate de mişcare pentru oamenii, cu mai mult acces la minunile capitalismului (media, comerţ, entertainment etc.) care îţi iau minţile şi privirea de la lucrurile care contează cu adevărat pentru dezvoltarea unei naţiuni. Însă, multă vreme de-acum înainte, la volan se vor afla aceeaşi oameni de dinainte de proteste.

Ne-am mulţumit cu puţin din victoria sperată şi noi, şi la fel vor face şi basarabenii. Am ieşit în stradă pentru cu totul altceva decât am acceptat, mulţumiţi fără îndoială, în cele din urmă.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.