Laptopiseţul

În rolul principal: Principele Radu Duda

Aşa au reacţionat românii la ideea candidaturii Principelui Radu Duda la preşedenţie, în funcţie de cum au fost educaţi, informaţi şi îndoctrinaţi, în funcţie de valorile, credinţele şi intelectul lor:

  • Regele Mihai a înnebunit
  • În sfârşit, un altfel de candidat la preşedenţie
  • Duda ăsta e un impostor fără bun simţ
  • Asta e şansa noastră să revenim la monarhie
  • S-a dus şi ultima noastră şansă la monarhie
  • O iniţiativă penibilă şi fără şanse de reuşită a Casei Regale

Hai să vedem care e varianta corectă, analizând câteva aspecte importante ale campaniei de până acum. Nu vă aşteptaţi să fiu neutru, aşteptaţi-vă chiar să-mi spun părerea. :)

Înainte de orice, menţionez că e pur şi simplu idiot cine se referă la Radu Duda ca la un prinţ autoproclamat, impostor etc. Orice poate fi discutat în legătură cu el şi cu candidatura lui, dar nu e chiar aşa de greu să înţelegi că, dacă te-ai căsătorit cu Principesa României şi dacă Regele de Hohenzollern te-a uns Principe, eşti Principe.

Apoi, că a fost actor în tinereţe mi se pare o chestie de interesantă şi onorabilă, cel puţin comparabilă cu trecutul de marinar al lui Băsescu, cu cel de inginer al lui Geoană şi cu cel de muzeograf al lui Crin Antonescu.

La 6 aprilie, Principele Radu şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale.

O lună mai târziu, conform unui sondaj efectuat de HotNews, Radu e al treilea în topul preferinţelor alegătorilor, după Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Oamenii lui Duda au acuzat HotNews că fraudează sondajul, în favoarea lui Băsescu. Principele a oprit comunicarea cu reprezentanţii site-ului, mai ales că HotNews scria oricum pe un ton consecvent tendenţios la adresa lui.

Sondajul e aproape irelevant totuşi, pentru că cititorii HotNews nu sunt foarte reprezentativi pentru România. În primul rând, ei sunt oarecum mai informaţi decât badea de la munte, care votează automat cu trandafiru sau cu săgeata, indiferent cine şi prin ce coaliţii candidează. În al doilea rând, cititorii HotNews se dau a fi peste medie de responsabili. Peste 80% dintre ei declară că vor merge la vot, procent nemaintâlnit în România din 1990.

E interesantă părerea clasei politice despre această candidatură. Deşi împart guvernarea cu PSD-ul, băsescienii văd în candidatura lui Duda o invenţie a presupusei coaliţii PSD-PNL, ca să ia din voturile lui Băsescu. PNL-ul e, ca de obicei, divizat. Unii cred că partidul al trebui să-l susţină pe Radu, nu pe Crin Antonescu. Alţii sunt de părere că această candidatură e numai o nouă mânărie a lui Dinu Patriciu, care vrea să destabilizeze partidul şi să controleze ţara. Cel mai nostim e fostul lider PNL din anii 90, Radu Câmpeanu, care zice că e deplasată ideea ca un membru al Casei Regale să candideze, după ce în 1990 îl propunea la preşedenţie pe Regele Mihai. :)

Pe 24 aprilie, Principele a lansat strategia pe 30 de ani pentru România. N-a stârnit prea multe reacţii şi nici putea stârni prea multe, pentru că vorbim totuşi de o viziune, nu de un plan concret de acţiune. Mari noutăţi de conţinut nu a adus faţă de discursurile liderilor politici de până acum, dar cred că a adus o noutate la capitolul prezentare / exprimare / interfaţă şi una la capitolul concept. Nu-mi amintesc vreun document asemănător folosit public de vreun candidat în timpul campaniei electorale.

Evident, nu lipsesc şicanele electorale. Cum jocul abia a început, ne putem aştepta la lucruri cu adevărat spectaculoase cât de curând. Principele şi-a făcut un site unde îşi propune să demonteze toate acuzaţiile pe care le consideră mincioane la adresa lui şi pare pregătit de luptă. Până acum a dat acolo replici la ştirile cum că ar fi colaborat cu securitatea, cum că îl are pe Dinu Patriciu în spate, cum că ar fi delapidat 1 milion de euro de la statul român, cum că şi-ar fi măsluit CV-ul şi cum că ar fi inexistent în sondaje.

Există oarecare elemente de noutate în campania lui de până acum. Noutăţi pentru România, pentru că e vorba de nişte procedee folosite, uneori cu succes, în alte ţări. Referitor la asta, nu e surprinzător că Principele Radu a fost acuzat, poate pe bună dreptate de multe ori, că se vrea a fi un Obama de România. Revenind la elementele de noutate în campania lui:

  • Mai întâi, e contradicţia-şoc între statutul de Alteţă Regală şi cel de candidat la preşedenţie, care face destule valuri. În principiu, ar trebui să fie de bine pentru el, având în vedere apropiatul precedent bulgar.
  • Mai e şi experienţa pe scena politică a lui Duda, clar redusă comparativ cu a contra-candidaţilor. În accepţiunea generală, e un lucru rău să nu fi activat politic până când îţi anunţi candidatura. În acelaşi timp, sunt ceva şanse şi ca lumea să te aprecieze, etichetându-te ca necompromis.
  • Apoi, e nobleţea pe care o declamă, şi pe care o şi practică Principele, prin discursurile şi faptele sale. Nu sunt convins că asta e ceva de folos într-o campanie electorală românească.
  • Ideea transformării preşedenţiei într-o instituţie model pentru România, pe baza unei mai drepte coloane vertebrale, a unui comportament mai decent şi a unui discurs mai puţin mitocănesc decât are preşedenţia în prezent.
  • Câteva instrumente noi de colaborare cu publicul (contul la vedere de sprijin pentru campanie, turul Oraşele României, site-ul www.opritiminciunile.ro, strategia pe 30 de ani). Să vedem ce mai urmează.

Până la urmă, cred că e foarte greu pentru un Hohenzollern să câştige în perioada asta respectul şi, cu atât mai mult, votul românilor. Vorba Principesei Margareta, poate că moartea e singura şansă a Regelui Mihai să devină un erou. Fără sprijin politic, nu văd cum ar putea Radu să ia cele 30 de procente necesare accederii în turul 2, unde speră să învingă.

În altă ordine de idei, mă bucur că Principele candidează şi îmi place traiectoria lui de până acum. Abia la finalul campaniei o să putem discerne dacă iniţiativa de a candida a fost un pas înainte sau un brânci înapoi pentru imaginea Casei Regale Române.

Nu cred că se pune problema reîntoarcerii la monarhie (deşi mi-ar plăcea). Vorba lui Duda: “Credeţi că dacă Regele Mihai vroia să impună monarhia în România ar fi aşteptat să împlinească 89 de ani ca să se apuce de treabă? Şi când s-ar fi apucat, ar fi făcut-o prin cel mai public demers cu putinţă: candidatura la preşedenţie?”. :)

Se pune doar problema unui rezultat onorabil la alegeri. Ce părere aveţi?
Poate că n-am fost niciodată mai curios să aflu ce credeţi despre un articol de pe Laptopiseţ.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.

12 comentarii

  1. [...] mişcare la postul anterior, s-a mai dovedit o dată că pe Laptopiseţ se adună numai gânditori tăcuţi. :) Şi probabil [...]

  2. Florin
    2009/07/19

    Sincer si eu m-am saturat de aceasta perindare, a acelorasi fete pe scena ”politicii” din Romania. Si eu care fac parte din cei 50% care nu mergeau la vot acum merg si sper ca votul meu sa conteze….. cat despre monarhie … nemonarhie chiar nu imi pasa, consider ca mai rau decat atat in ceea ce priveste nesimtirea umana (desi se spune ca nu are limita) nu se mai poate. Votez Radu Duda ca sa vad cum ar arata un presedinte fara culaore politica si ce ar putea sa faca.

  3. Ş
    2009/06/09

    Securea: Merci de comentariu. Sunt de acord cu tine când spui că eşti de acord cu mine. :) O să stăm cu ochii pe el, că de la ceilalţi cred că ştim exact la ce ne putem aştepta.

  4. securea
    2009/06/09

    Mersi de articol, a fost refreshing sa observ ca nu sunt singurul care mi-am petrecut toata noaptea incercand sa dau contur unui ranjet care m-a cuprins cand l-am vazut pe domul Radu vobind despre una si alta. Eu fiind dovada vie a lipsei de interes si cultura politica, pentru prima data mi-am propus sa urmaresc angajamentele unui candidat intr-o functie de stat.

    Si dupa cum spunea Ş, tot ce trebuie sa faca e sa ne convinga pe noi, cei “foarte-multi” % sa mergem la vot.

  5. Ş
    2009/05/06

    N-am înţeles ce zici, adică ce crezi. :)
    Păi n-a zis nimeni că ne întoarcem la monarhie.
    Reginei Angliei îi spui Elisabeta? Regina Elisabeta. :)

  6. Alexandra Moraru
    2009/05/05

    Da, e draguta ideea de un candidat fresh.
    Sunt dragute valurile pe care le face pe scena politica romaneasca.
    Nu cred totusi ca Romania se va intoarce la monarhie. Nu cu Principele Radu. Si de ce ii spunem pricipele Radu? e ca si cum ti-am spune tie Antreprenorul Stefan. Either way, sustin dreptul fiecaruia de a candida, de a avea o viziune (foarte cool de altfel, nu ma intelege gresit), dar nu am incredere in sansele lui. pur si simplu, nu mai stiu cine l-ar vota. eu cu siguranta nu. dar pana la alegeri mai este timp sa il inteleg mai bine si sa cred in el.

  7. Ş
    2009/05/05

    Rada: “putem” ăla e periculos. :)
    Anto: cred că singura lui şansă e să meargă pe un electorat neactivat până acum. Dacă cineva, nu neapărat Radu, reuşeşte să-i aducă la vot pe cei 50% care nu vin de obicei, a câştigat, nu?

  8. Anto
    2009/05/04

    mai eu atat am de spus (ca inca nu am o parere).
    Documentul de viziune e ca template-ul meu de audit … nu stiu daca il intelege cineva. sunt prea multe exprimari cu cuvinte neuzuale si propozitii prea lungi.
    Crezi ca are in minte doar un anumit grup tinta?

    Daca te uiti la celelalte campanii (din turele trecute) mesajele erau atat de simple (nu bune … dar le pricepea lumea). Ma intreb “de ce?”

  9. Ş
    2009/05/04

    Rada: Hai acasă să discutăm. Sau preferi Twitterul? :)
    Ce influenţe are Web 2.0 asupra relaţiei soţ-soţie…. :)

  10. Rada
    2009/05/04

    eu cred ca intr-adevar are potential de “obama”. Si ca strategie, si ca impact in randul alegatorilor. Mai urmeaza sa mearga pe atragerea minoritatilor :o).
    E prea devreme, asa cum spui, sa emitem o parere definitiva despre principele Radu si candidatura lui, insa, intuitiv, alegerea lui ca presedinte ar avea potentialul sa ma faca la fel de mandra de Romania ca si sentimentul de “yes, we can” la anuntul ca Obama e noul presedinte!
    Oare sloganul “da, putem” ar merge si la domnul Duda? :o)

  11. Ş
    2009/05/04

    Eh, nici chiar aşa. Să fii numai “diferit” nu e totuşi destul ca să te facă preşedinte de succes.

    Ce, l-ai susţine şi pe Marylin Manson dacă ar candida? Sau pe Ţociu şi Palade? Sau pe rusul ăla mic care cântă subţire? :)

  12. Adrian
    2009/05/04

    Mai macar e ceva diferit. M-am saturat pana peste gat de toti manelistii politici care se expun pe LCD. Noroc si vant la pupa !

Lasă un comentariu