Laptopiseţul

Proiectul jurnalistic – ultima sută de metri

Am intrat pe ultima sută de metri cu lansarea proiectului nostru editorial. Altfel spus, a venit în sfârşit momentul să vă clarific conceptul şi să trecem la treabă. :)

Pentru a nu amesteca publicurile ţintă şi pentru a ne asigura că avem cititori potriviţi pentru scrierile noastre, lansăm două proiecte gemene: unul dedicat literaturii şi unul dedicat jurnalismului. Primul care va porni e cel dedicat jurnalismului, aşa că voi vorbi deocamdată despre el. (Despre cel dedicat literaturii vom vorbi în 2-3 săptămâni.)

Cei interesaţi să devină jurnalişti în timpul lor liber, precum şi cei care sunt deja jurnalişti, dar vor să publice într-un altfel de ziar, sunt rugaţi să îmi scrie cât mai curând la stefan [@] foregroup [.] ro pentru a intra în proiect.

Despre ce e vorba:

  • avem o publicaţie online
  • avem un redactor-coordonator
  • avem mai mulţi jurnalişti amatori
  • avem câţiva jurnalişti experimentaţi
  • avem parteneri media
  • avem premii în obiecte, în stagii de practică şi în apariţii în presa locală şi centrală pentru cei mai apreciaţi jurnalişti ai noştri
  • avem metode prin care îi ajutăm să progreseze profesional în domeniul gazetăriei pe cei care sunt interesaţi să o facă
  • avem premii pentru cititori şi mult conţinut original şi de calitate tot pentru ei

Ne propunem:

  • să construim o publicaţie care se supune românilor, şi nu unei doctrine politice sau unui trust de presă
  • să dăm şansa de a publica oricui doreşte să o facă, ajutându-i totodată să evolueze ca gazetari pe toţi cei care scriu aici şi recompensându-i pentru meritele lor

Dacă vrei să fii parte din asta şi încă nu am stat de vorbă, scrie-mi. E momentul să ne apucăm de treabă.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.

Lasă un comentariu