Revelaţii de sezon despre poezia românească
Ca să ne lămurim din start, nu sunt un mare cunoscător de poezie, nu sunt un specialist în domeniu şi, cu siguranţă, nu sunt un critic. Poate că înclinaţiile poetice or fi ereditare, dar cunoştinţele în domeniu cu siguranţă nu sunt. :)
Citind nişte rânduri de critică literară, am dezvoltat o teorie care are potenţialul de a clarifica de ce poezia nu mai e la modă în România. Nici măcar în rândul vreunui grup social cât de cât numeros, aşa cum se întâmpla în diferite epoci. Cândva poezia era importantă, sau cel puţin şic, pentru aristocraţi, după o vreme era sine qua non pentru tineri. Acum poezia e numai pentru poeţi.
Asta se întâmplă pentru că poeziei i se face propagandă într-o limbă necunoscută. Pentru că referirile la poezie şi la poeţi se fac folosind cuvinte pe care se aşează praful în dicţionare, atât sunt de puţin folosite în limbajul nostru curent. Pentru că noi, neiniţiaţii, nu înţelegem nimic din ce spun criticii, nimic din ce spun revistele de specialitate. Poezia nu mai e la modă pentru că reclama care i se face e proastă.
Ce-ar fi ca revista România literară să scrie într-un stil accesibil, interesant, captivant pentru publicul larg? Şi să lase fasoanele şi alambicurile pentru conferinţe de specialitate. Să lase exprimările bombastice, despre care nu poţi niciodată şti dacă le lipsesc sau nu virgule, sau dacă se vor termina sau nu cu semnul întrebării, să le lase pentru festivităţi de premiere. Sau, şi mai bine, să renunţe la ele cu totul.
Nu contează cât de bun e produsul, dacă marketingul care i se face e prost.
Domnilor critici literari, în numele meu şi poate şi a altor multe mii de potenţiali cititori, la fel de neiniţiaţi ca şi mine, vă rog, faceţi poezia interesantă, ajutaţi-o să crească, faceţi-ne curioşi. Nu mai vorbiţi ca să vorbiţi, ştim că sunteţi deştepţi.



Uite un poet modern cu priza la public: http://www.youtube.com/results?search_query=rives&search_type=&aq=f
asta ar putea fi un fel de a promova poezia :)
Gabi: Comic băiatul. :)