Valoarea şi trecerea anilor
În ultima vreme n-am mai scris nimic, n-am mai gândit nimic. Nici măcar n-am mai simţit mare lucru. Un singur gând m-a tras de mânecă din când în când, fără să mă poată opri dintr-o goană ridicolă către banal, către de-nepovestit, către nimic.
Gândul că sunt încă tânăr, dar că nu mai sunt chiar atât de tânăr.
“Valoarea nu aşteaptă trecerea anilor” e un dicton conservator, enervant şi, cel mai probabil, superficial. L-am auzit acum mulţi ani din gura cuiva care contează şi de atunci nu mai pot scăpa de sub stăpânirea cuvintelor. N-am de gând să-l analizez prea mult. Oricum, e greu să te-apuci să-i numeri pe cei care au făcut o diferenţă încă din copilărie/adolescenţă/tinereţe şi pe cei care au devenit importanţi abia mai târziu. Nu asta e ideea. Ideea e că, adevărate sau nu, nişte vorbe ca astea au toate şansele să te bântuie.
Şi vreau să mâ bântuie. Mai mult, vreau să te bântuie şi pe tine. Vreau să ne facă pe amândoi să fim importanţi pentru cineva, pentru cât mai mulţi. Vreau să ne salveze de o viaţă liniştită şi de o moarte neînsemnată. Vreau să ne facă să ne simţim datori.
Vreau să ne scoată din nimicnicia noastră şi să ne facă să îndrăznim. Vreau să ne usture, literă cu literă. Să ne facă să luăm decizii pe care ştim că ar fi trebuit să le luăm de multă vreme. Vreau să ne transforme din oameni cu idei şi cu intenţii bune în oameni care încearcă.
Vreau să ne facă să facem ceva deosebit. Timpul trece. Iar valoarea nu aşteaptă trecerea anilor.
Salut. Fiindcă blogul tău se caracterizează pământesc, să încercăm să îl facem mai util în sensul sensibilizării cititorilor săi înspre faptele de caritate. Deşi reţeaua globală electronică geme de situaţii dramatice cărora nu de puţine ori nu li se găseşte o soluţie, merită un efort comun mai ales fiindcă ai abordat printre altele şi cazul lui Răzvan Zărnescu. Propunerea mea este să postezi dacă e posibil măcar lunar câte un asemenea caz alarmant lăsând posibilitatea cititorilor tăi să poată AJUTA.
adaug şi un link justificativ: http://alinadonescuumanitar.blogspot.com/
Emanuel: Mulţumesc de sugestie. Am mai scris şi voi mai scrie despre cazuri umanitare cu siguranţă. O să mă gândesc dacă ar fi mai bine sau nu să-mi fac un obicei structurat din asta.
Ţinem legătura.
Multumesc pentru acest post. Mi-a dat un imbold de care aveam nevoie. Multumesc si Antoniei, pentru ca promoveaza numai lucruri de calitate. :)
Dana, mulţumesc şi eu pentru că ai citit şi pentru că ai comentat. Ţinem legătura.
de ce? teama de mediocritate? oscar wilde avea o vorba, ma rog, unul din personajele lui: “the terror of society, which is the basis of morals, the terror of God, which is the secret of religion – these are the two things that govern us” … cateodata am impresia ca e doar un joc cu reguli foarte absurde (vezi razvan) pe care nu prea am chef sa il joc
Nu vorbesc de teama de mediocritate, ci despre faptul că eu aleg să cer de la mine realizări utile altora, aşa cum unii aleg să-şi ceară lor înşilor o viaţă liniştită şi echilibrată.
Nu e nimic în neregulă nici cu ei şi nici cu cei ca mine. E OK să avem obiective şi motive diferite. E o opţiune pur personală a fiecăruia.
of mai stefane, si eu care vroiam sa fiu un pic avocatul diavolului si sa te aţaţ la un debate :) nu te bagi deloc :) e ok, sunt si eu de acord cu tine “that we should make a difference”, dar totusi cateodata am impresia ca “tanarul” de jos se joaca cu noi, El ii rapunde cu niste chestii a’ la yodamaster (care nu sunt gresite deloc, doar ca sunt foarte intortocheate) iar noi suntem la mijloc niste furnicute care incearca sa creeze valoare in toata chestia asta si ma intreb de ce? s-apoi ma loveste, o facem pentru noi, nu pentru ceilalti, o facem ca sa ne simtim noi mai bine si sa facem trecerea asta mizerabila un pic mai placuta…anyway e 7 dimineata in tokyo dupa o noapte nedormita si deja ma aberez pe blogul tau :) be well :)
Zici tu ceva.
7 dimineaţa? În Braşov e abia 2 dimineaţa. :)