Fă o promisiune
Suntem foarte buni la a sta pe loc. E o artă pe care o stăpânim aproape de perfecţiune, pentru că e în genele noastre de la începutul timpurilor. Reuşim să stăm pe loc chiar dacă totul ne împinge din spate. Înaintăm în timp, curgem fără odihnă şi totuşi rămânem încremeniţi într-o gheaţă care ne supără abia când se face prea târziu.
Avem o mie de idei şi o mie de ambiţii. O mie de planuri, puse bine deoparte. De cele mai multe din ele ne e nouă înşine frică, aşa că le amânăm mereu şi mereu până când ni se par tot mai puţin închegate şi din ce în ce mai proaste. Până ne convingem singuri că n-are sens să ne apucăm vreodată de ele.
Ce ne-mpiedică să ne putem în mişcare nu e în afara noastră, oricât de comodă ni s-ar părea această explicaţie. Marea piedică e însăşi arta noastră de a sta pe loc. Arta de a găsi o cale să petrecem o zi, o lună, un an, o viaţă fără să ne-asumăm o responsabilitate mare, generoasă faţă de noi şi de ceilalţi.
Fii puternic, fă o promisiune şi respect-o până la capăt. Când ai terminat, fă alta şi asigură-te că te ţii de cuvânt. Fii gata să faci sacrificii pentru tot ce promiţi. Prin urmare, ai grijă şi la ce promiţi. Singura cale pentru a nu mai sta pe loc e să te pui în mişcare. Asta-i tot. Nu e mare filosofie.
Scris mai târziu: Mai jos e un film cu Seth Godin, găsit pe blogul lui Lorand Minyo. Vă recomand să le urmăriţi cu toată încrederea pe amândouă: filmul şi blogul.
TweetAbonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Articole recente
- Din orașul fără primar, din țara fără premier06 Feb 2012
- Tentația lui Acolo04 Feb 2012
- Răspunsurile de acasă30 Jan 2012
- Greu de ales, ușor de dus25 Jan 2012
- Despre monarhie și sentimentul normalității24 Jan 2012
- În șoaptă ne auzim cu toții la fel22 Jan 2012
- Drumuri înapoi și înainte19 Jan 2012
- Cluj: evenimentele lunii decembrie08 Dec 2011
- Despre minciunile convenabile23 Nov 2011
- Ești dăruit18 Nov 2011
words of wisdom…nimic important intamplandu-se cu usurinta.
asta mi s-a tot zis saptamana asta si eu in incapatanarea mea nu vreau sa cred.
eu inca cred in legea atractiei, vizualizez, fac tot posibilul… si inca ma enervez ca nu-mi iese…asta cand e prea frecvent. cum a fost sapt asta, pe care o declar cea mai proasta din cate imi amintesc. cand nu m-a dezamagit doar ceva, ci prea multe, si una dupa alta. si ma intreb cate se mai pot intampla si cand pot sa o iau de la capat…
si cred ca scriu aici ca nu am cand sa scriu pe a meu blog, ca deh tre sa invat pt ex de maine:))
Social Butterfly: Se întâmplă, într-adevăr.
Eu cred însă că responsabilitatea pentru promisiunile noastre ne aparţine în totalitate. Necesitatea luptei ăsteia, de multe ori nedreapte, pe care trebuie să o purtăm nu ar trebui să ne ia prin surprindere. N-am văzut încă nimic important întâmplându-se cu uşurinţă.
Si atunci cand nu noi suntem cei care stam pe loc? Ci dimpotriva, in goana noastra nebuna de a ne tine de promisiuni si de a ne implini vise ne tin altii in loc?
Cand chiar nu depinde de noi si oricat ne-am lupta suntem rapusi de cate o palma, suntem tintuiti in loc de alte circumstante?
atunci cum faci sa te ti de promisiune?
cum faci sa nu te doara ca nu e vina ta, ca tu vrei si nu tine de tine?
si ca e mereu o reactie in lant, nu poti trece de primul obstacol, chiar daca poti trece de restu?cand toate depind de tot in afara de tine…
poti doar sa speri?
P.: si chiar nu sunt genul de om care dau vina pe altii, ci pur si simplu urasc sistemul si pe toti ceilalti pe care ii doare undeva ca eu trebuie sa ma tin de o promisiune facuta mie insami….