Lunga cale către turismul adevărat

S-a reinaugurat Salina Turda, după o perioadă în care primăria Turda a şlefuit-o, foarte frumos de altfel, pe bani europeni.

Mărturisesc, sunt impresionat de schimbare. Ca mulţi alţii probabil, sunt uimit şi mândru că ceva atât de frumos există în România zilelor noastre. Sigur, salina era frumoasă, era impresionantă şi în starea ei naturală. Dar ce frapează sunt micile mari adaosuri prin care contemporaneitatea şi-a adus contribuţia.

Sala mare a salinei, Rudolf pe numele ei, e impresionantă. Ornamente cu gust, din sticlă şi lemn, pun în valoare minunea naturală de acolo. O sală imensă, înaltă de 70-80 de metri, lungă de vreo 200 şi lată de 150, cu pereţi netezi din sare. Cu ieşiri ascunse, la prima vedere, care dau către camere surprinzătoare şi către lacul salinei.

După redeschidere, salina a devenit mai mult decât un loc de plimbare pentru puţinii curioşi. Sala mare e dotată acum cu un teren de sport, o roată-carusel, o pistă de bowling, un teren de minigolf, un teren de joacă pentru copii şi un mic amfiteatru pentru concerte. Mai jos găseşti un pont care dă către lac şi câteva terase de pe care îi poţi privi pe cei care se plimbă cu barca pe apa sărată. Un lift de sticlă, privind drept în hăul salinei, te duce în sala mare, oferindu-ţi o privelişte cu totul surprinzătoare. S-au deschis şi câteva camere de tratament, la cele mai moderne standarde, din câte se aude.

În schimb, salina e prost semnalizată de afară. Nu există parcări. Programul de week-end e absurd, ultima coborâre în salină se face la 13:30 sâmbăta şi duminica, adică atunci când oamenii au cea mai bună dispoziţie pentru astfel de plimbări. Pe site-ul salinei nu poţi găsi acolo afişat programul (de altfel, nici nu prea merge acest site).

Cei de la vânzarea biletelor nu sunt tocmai cei mai politicoşi dintre localnici. Bineînţeles, ei încearcă să fure 10-15 minute din program, împiedicând accesul celor care vor să intre în mină la 13:20, de exemplu, pe motiv că “e prea aproape de sfârşitul programului”. La fel de natural, şi turiştii, români fiind, încearcă să fure 10-15 minute din program, dar în sens invers, părându-le firesc să fie lăsaţi să intre, tot pe motiv că “e prea aproape de sfârşitul programului”.

Interesantă e o conversaţie pe care am auzit-o la intrarea în salină. Doi dintre angajaţi ai salinei se arătau nemulţumiţi de numărul mare de turişti de duminică. “E din cauză ca s-a dat la televizor despre deschidere”, a spus unul dintre ei, vădit nefericit că avea atât de furcă.

Când intri în salină, habar n-ai încotro s-o apuci. E un tunel lung, iar tentaţia e să mergi tot înainte, gândindu-te că te va duce într-o zonă semnalizată, unde poţi vedea nişte hărţi, nişte uşi, nişte săgeţi. Nici vorbă. Dacă ţii drumul tunelului ajungi la ieşirea din salină. Există câteva camere laterale în care poţi intra, iar unele duc, pe nişte scări care nu sunt dotate cu vreun semn direcţional, către sala mare a salinei. Tot la capitolul signalistică merită menţionate ledurile de “Ieşire” care te însoţesc vreme de 100 de metri în anumite zone ale salinei, fără însă să-ţi spună şi în care parte e ieşirea.

Ghizi încă nu sunt, sper să apară în curând. Am văzut în schimb balustrade şubrede, care treburau sub presiunea coatelor noastre, la 80 de metri înălţime. Am văzut podeţe de lemn, tot la 80 de metri deasupra solului, făcute din scânduri printre care vezi pământul. Lungi de 100 de metri, dar sigure, conform foii A4 printată alb-negru în capetele podeţului: “Încărcarea maximă: 15 persoane”.

Salina Turda e măsura capacităţii noastre turistice actuale, cu bune şi rele. Uimitor de frumoasă, surprinzător de slab pregătită pentru musafiri. Impresionantă în mare, dar evervantă din cauza unor fleacuri de care nu avem niciodată grijă.

Partea plină a paharului e că facem progrese. Mai e mult până departe, dar măcar mergem într-acolo. Şansa turismului românesc e să avem răbdare cu el. Uşor-uşor, sub presiunea noastră constructivă, de vizitatori pretenţioşi, dar nu snobi, turismul românesc va creşte. Am încredere că banii noştri, adunaţi din bilete şi evenimente, vor merge şi spre îmbunătăţirea aspectelor mai tehnice, dar nu mai puţin importante, ale turismului.

Până atunci, vă recomand să vizitaţi Salina Turda. Eu mă voi întoarce cu siguranţă, pentru că vizita acolo e un mod plăcut, interesant şi sănătos de a-ţi petrece o după-amiază. Abia aştept să joc un baschet pe terenul amenajat acolo.

Informaţii interesante despre noua faţă a salinei găsiţi în acest articol din Adevărul (de aici am preluat şi poza de mai sus).

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.