Un focus, doi focuşi
Sigur, am mai auzit-o cu toţii pe asta cu lipsa de focus.
Priorităţile împrăştiate te transformă într-un mare visător de zi, care-şi vede visele aproape de tot, dar nu le poate atinge. Motivul major e că, de la un moment dat, timpul şi energia noastră nu mai sunt nelimitate, aşa cum ni se păreau în liceu sau în studenţie.
8-10 ore pe zi suntem la lucru. Foarte puţini facem asta urmărindu-ne un vis în acelaşi timp, unora cel puţin ne place ceea ce facem, iar altora orele astea ni se par pierdute pentru sufletul şi pentru mintea noastră.
De la o vreme apar priorităţi noi, de care nu ştiam, la 18 ani, că există. Iubirea, familia, copiii, traiul zilnic, programul zilnic, pasiunile descoperite la maturitate, dorinţa de a cunoaşte lumea şi multe, necunoscute încă, ce-or să continue să apară.
Undeva adânc mai zac şi câţiva muguri de vise de demult. A le da lumina de care au nevoie e tot o chestiune de prioritizare. Apoi, mai sunt ambiţiile mature, imposibil de atins în lipsa focusului: dorinţa de a lăsa ceva în urmă, dorinţa de a contribui la o lume mai bună, dorinţa de avea putere şi influenţă sau, dimpotrivă, linişte.
A-ţi număra focusurile e o treabă riscantă. Poţi greşi uşor, iar greşeala n-o să ne afecteze poziţionarea de buni gramaticieni, ca în titlu, ci însăşi posibilitatea a ne urmări cu adevărat focusurile.
Unii spun că, în această privinţă, e bine să te opreşti din numărătoare la numărul 1. Alţii numără până la 2. Eu recunosc, am numărat întotdeauna până la 3, uneori şi mai departe. Mai recunosc că asta m-a-ncurcat uneori la atingerea obiectivelor, dar şi că m-a ajutat să explorez lumea, oportunităţile, pe mine.
Sunt curios să aflu, de la voi sau de la mine, până la cât se poate număra când vine vorba de focusuri într-o viaţă de om.
TweetAbonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Articole recente
- Din orașul fără primar, din țara fără premier06 Feb 2012
- Tentația lui Acolo04 Feb 2012
- Răspunsurile de acasă30 Jan 2012
- Greu de ales, ușor de dus25 Jan 2012
- Despre monarhie și sentimentul normalității24 Jan 2012
- În șoaptă ne auzim cu toții la fel22 Jan 2012
- Drumuri înapoi și înainte19 Jan 2012
- Cluj: evenimentele lunii decembrie08 Dec 2011
- Despre minciunile convenabile23 Nov 2011
- Ești dăruit18 Nov 2011
inseamna ca am mare noroc sa am parte de situatii ideale. hmmm…pana acuma doar impreuna au sens:) sunt pe drumul cel bun inseamna ca pt a-l tinti pe ala mare
si intr-adevar alea mici is bune si amagitoare, mai ales cand inca poti spera ca ajuta spre la cel mare
Alexandra: Cam mult, mă regăsesc. :)
Gloria, Gabi: Voi vorbiţi de o situaţie ideală, în care eşti liber să alegi numai priorităţi care au sens împreună. Sper să vă bucuraţi într-adevăr de ea. :)
Altfel, Gabi, ai suprins bine o realitate enervantă, în care ne setăm, mental, o mare prioritate şi, în practică, o tot amânăm amăgindu-ne că lucrăm la nişte chestii “ajutătoare”.
Vorba Gloriei, un focus mare și stabil și mai multi focuși mititei în jur. Problema poate fi că uneori focalizarea fuge de pe ăl mare (ca să scape de responsabilitate, cică) spre ăia mici. Și undeva inside îți zici că e tot bine, că tot pe focus ești, deși ai cam pierdut-o atunci. ;)) Și întrebarea existențială este: contează suma sau contează puritatea focusului?!
De obicei e unu mare si bun si in juru lui incerc sa tzes vise mai micute si foarte tangibile (asta daca are grad de comparatie) care sa ajute la cresterea celui mare si voinic
Focusurile mele se numara pana la 4. 5 cateodata. Dar nu toate ies suta la suta. Si asta pentru ca, asa cum spuneai, inca exista mugurii viselor de demult.