Prea multă linişte la Borsec

Articol publicat în 24 FUN.

Îmi închipui că era o vreme când imediat după nuntă, sau poate după pensie, cele mai puternice familii din ţară îşi construiau o casă de vacanţă în cel mai la modă loc din România. Sau cumpărau una din casele mai vechi, parcă împletite de mână, cu firide elegante, cu garnisiri atente din lemn şi cu balcoane vesele ca nişte ochi de copil.

Mi-i închipui pe nobilii secolului 19, foarte diferiţi de avuţii zilelor noastre, plimbându-se sâmbătă seara pe Bulevard, discutând despre ultimele minuni ale revoluţiei industriale. Cei mai tineri poate că erau încă la băi ori pe terenurile de tenis, neputându-şi lua ochii de la câte o domnişoară cu obrajii roz şi corsetul încins pe corp, pe care o salutaseră mai de dimineaţă, când apăruse, ca de nicăieri, în viaţa lor.

Apoi, duminică dimineaţa, turnuleţele şi terasele vilelor din Borsec se umpleau de miros de cafea pe sub care alunecau copii gălăgioşi, în căutare de şerbet.

Sâmbăta trecută nu era însă nimeni pe Bulevard şi nimeni în balcoane – a doua zi. Doar localnicii mai vin după apă în Borsecul de Sus, tulburând liniştea de lac nevălurit a staţiunii de odinioară. Tulburând Bulevardul bătrân, care se ţine încă drept, ca un bunic mândru de ce-a-mplinit la viaţa lui.

Din dreapta şi din stânga îl privesc conace-giuvaier, strivite la propriu de zecile de ani de nepăsare. Acoperişuri prăbuşite şi pereţi fără tencuială, descoperind răni adânci până în sufletul caselor. Printre izvoare, Vila 13, Vila 50 şi Vila 120 se culcă tot mai mult la pământ, an cu an, scândură cu scândură.

E prea frumos şi prea trist acolo, Borsecul n-are cum să nu se trezească din dezmorţire până la urmă.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.