Confesiune
Dintr-odată m-a lovit un gând. În ultima vreme am vorbit mult despre oamenii din jurul meu: i-am văzut trişti, fără speranţă, panicaţi, prăpăstioşi, blocaţi, stresaţi, împovăraţi de fleacuri, agitaţi pentru nimic, inutil de orgolioşi, surzi la tot ce le-ar putea schimba viaţa în bine. Am vorbit despre ei, am tras concluzii cu voce tare şi cu litere citeţe.
Au fost nenominale, iar lumea le-a considerat inspirate din viaţa mea de acum. Tuturor celor care au făcut asta le mulţumesc pentru îngrijorare şi le spun, nu cu puţină satisfacţie, că se înşeală. Deşi nu mi-a fost uşor în ultimul an, rămân optimist până la naivitate, fericit până la inconştienţă şi visător fără leac.
Sunt bine, mulţumesc. :)
TweetAbonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.
Articole recente
- Din orașul fără primar, din țara fără premier06 Feb 2012
- Tentația lui Acolo04 Feb 2012
- Răspunsurile de acasă30 Jan 2012
- Greu de ales, ușor de dus25 Jan 2012
- Despre monarhie și sentimentul normalității24 Jan 2012
- În șoaptă ne auzim cu toții la fel22 Jan 2012
- Drumuri înapoi și înainte19 Jan 2012
- Cluj: evenimentele lunii decembrie08 Dec 2011
- Despre minciunile convenabile23 Nov 2011
- Ești dăruit18 Nov 2011
Bravo, Stefan. Sa ramai optimist anyhow. ;)
sa iti dau un link?
http://www.laptopisetul.ro/2009/01/la-multi-ani-doua-sute-noua/
citind însemnarea ta, m-a prins o idee… căci eu caut motivele pentru care marea majoritate a românilor judecăt titlul și autorul, nu și textul. cred că parte din răspuns se află în observațiile tale
Si-asa sa ramai! Restul sunt fleacuri! :)
Mai … nu ziceai in 2008 ca ai fericire cat pentru toata viata?
ca poate sa vina 2009 cum vrea el (si chiar asa a venit) pentru ca tu esti rezolvat?
Nu-mi amintesc. Dar a venit. :)