Despre organizațiile studențești

Dintr-o poveste în alta am ajuns să vorbesc unui prieten despre AIESEC. Știu că unii dintre voi, cei care citiți articolul ăsta, sunteți legați cumva de AIESEC, dar știu și că majoritatea nu știți prea multe detalii despre cea mai mare organizație studențească din lume.

Ca să înțelegeți de ce vorbesc cu atâta aplomb despre AIESEC, notați mai întâi câteva fapte:

• Am fost membru, team-leader și apoi vice-președinte al AIESEC Cluj-Napoca din 2002 până în 2006. În această perioadă am participat la 70 de conferințe, dintre care jumătate naționale sau internaționale, și am văzut 6 țări europene. Am organizat, în 2003, una dintre primele conferințe de responsabilitate socială din România.
• Am fost Președinte al AIESEC Cluj-Napoca. Așa am avut șansa să conduc, la 22 de ani, o organizație cu 100 de membri activi și cu un buget anual de zeci de mii de euro. Am lucrat cu personalități importante ale administrațiilor și ale mediului de afaceri local și național.
• În cei patru ani de AIESEC am participat la aproximativ 3500 de ore de training, mi-am făcut prieteni de pe toate continentele și mi-am dezvoltat o rețea de oameni de afaceri care au avut destulă încredere în mine încât să se transforme în 80% din clienții mei în primii ani de antreprenoriat.
• În AIESEC am cunoscut-o pe Rada, soția mea. La nunta noastră am avut invitați din 23 de țări, toți prieteni buni, pe care i-am cunoscut în AIESEC.

Fapte ar mai fi multe, dar sper că am reușit deja să-mi ilustrez ideea. Dacă aveți frați, surori, verișori sau prieteni aflați la începutul facultății, încurajați-i să se implice în organizațiile studențești din universitățile lor și, cu atât mai mult, în AIESEC.

Marele avantaj al unei astfel de experiențe e, în viziunea mea, faptul că ai șansa să faci lucruri pe care puțini alții de vârsta ta au șansa să le facă. Nu mai puțin important e faptul că într-o asemenea organizație nu riști să fii aspru sau iremediabil sancționat pentru greșelile tale ci, dimpotrivă, ești încurajat să înveți din ele.

Ce e frumos cu organizațiile astea e că te educă să-ți dorești imposibilul. Sigur, ăsta e și cel mai păgubos lucru în legătură cu ele. Te învață să crezi în planuri, în oameni și în ambiții nebunești, iar ăsta e singurul care te poate purta spre a le atinge cu adevărat. Sigur, tot asta îți asigură șanse serioase pentru a da cu fundul de pământ de la înălțimi amețitoare.

Vă încurajez să vă trimiteți în organizații studențești frățiorii, odraslele – cândva, sau pe voi înșivă – chiar acum, dacă aveți vârsta necesară. La granița între adolescență și maturitate România nu ne oferă prea multe oportunități de a progresa. Din sistemul nostru universitar nu ieșim foarte pricepuți la ceva, el ne face mai degrabă aroganți sau cel timorați în legătură cu șansele și capacitățile noastre.

Un ONG studențesc ne ajută însă să câștigăm niște deprinderi care ne vor prinde tare bine mai târziu, la nivel de comunicare, planificare, muncă, eficiență și, mai pretențios, la nivel de leadership și de inițiativă.

Dintre toate organizațiile studențești, AIESEC-ul are totuși recomandarea mea cea mai puternică fiindcă e cea în cadrul căruia sistemele interne funcționează cele mai bine, pentru că sunt încontinuu puse la punct de mai bine de 60 de ani. Și mai are recomandarea mea pentru că e singura organizație studențească din lume care are ca obiectiv întocmai dezvoltarea personală și profesională a membrilor săi.

Pentru a afla mai multe despre AIESEC vă invit să vizitați www.aiesec.org și www.aiesec.ro.

Istoria și anvergura AIESEC au dat naștere la o sumedenie de mituri, majoritatea măgulitoare pentru membrii organizației. :) Elitiști, cu nasul pe sus, obsedați de muncă, idealiști etc. „Se preocupă numai de ei și de dezvoltarea lor”, spun despre membrii AIESEC unele voci supărate. Păi sigur că numai de asta se preocupă dacă asta e misiunea organizației. Pe Coca Cola ne supărăm fiindcă se ocupă numai cu băuturile răcoritoare? :)

Însă mitul meu preferat în legătură cu AIESEC-ul e cel care îi califică pe membrii organizației drept „sectanți”. Îmi place povestea asta tocmai fiindcă nu e departe de adevăr. Așa e, AIESEC are o cultură organizațională extrem de puternică și greu de înțeles pentru cei din afară. Exact această cultură, aceste obiceiuri, aceste cutume, aceste nebunii „ca de sectă” individualizează atât de mult AIESEC-ul ca organizație și îi face pe membrii săi să se simtă uniți, speciali, parte a ceva unic.

Închei pleadoaria pentru AIESEC așa cum am început-o, cu câteva fapte:

• AIESEC a fost înființată în 1948. Astăzi este reprezentată în 107 țări, are 50.000 de membri activi și peste 1.000.000 de Alumni (foști membri).
• Helmuth Kohl, fostul cancelar german, a fost membru AIESEC, la fel ca și Bill Clinton, Aleksander Kwasniewski (fostul președinte polonez) sau Cavaco Silva (actualul Președinte al Portugaliei).

Culmea e că acum, la câțiva ani după ce m-am retras din AIESEC, lucrez mult cu alte organizații studențești și mai puțin cu AIESEC-ul. Vă rog să primiți asta ca pe argumentul central pentru această ultimă afirmație din rândurile de azi: a fi parte dintr-o organizație activă, idealistă, consumatoare de timp și descoperitoare de orizonturi e cel mai bun lucru pe care îl poate face orice student, din orice oraș al României sau al lumii.

Indiferent dacă ați fost sau nu membri ai unei astfel de organizații, sunt curios ce aveți voi de  împărtășit pe acest subiect.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.