Laptopiseţul

Care pe care

Avem nevoie de competiție ca să ne măsurăm cu adevărat. Trebuie să stăm față în față cu un adversar care-și dorește același lucru ca și noi ca să vedem cât e de ușor sau cât de departe suntem să-l obținem. Trebuie să fim la pământ ca să vedem dacă suntem puternici.

Îmi place tenisul. Îmi place pentru că ești numai tu acolo. Pentru că trebuie să-ți folosești mușchi despre care nici nu știai că există, ai corpului și ai minții. Pentru că trebuie să alergi din tușă în tușă și din frontal în occipital, mai ales atunci când nu mai poți. Îmi place pentru că nu ai cum să-i arunci pisica atunci când simți că nu mai faci față. Iar pentru necunoscători și chițibușari: nu, tenisul nu se joacă cu pisici.

De curând m-am înscris într-un turneu de tenis. M-am înscris ca să-mi fie greu și, așa, să-mi fie tot mai bine. Am vrut să-mi amintesc de puterea competiției, după o vreme în care n-am mai fost în competiție cu nimeni și cu nimic. Antrenamentele și meciurile cu prietenii fac timpul să treacă într-un mod plăcut, dar nu te fac pe tine mai bun, iar asta nu se aplică numai în tenis.

Pe teren, departe de public, te apropii de tine. Ești singur cu un necunoscut care vrea să te învingă. Acolo jos, în zgură, înțelegi de ce contează fiecare punct, înțelegi cum fiecare minge te apropie sau te îndepărtează de victorie. Pe teren simți, vezi că te miști bine sau că te miști prost, ești conștient de slăbiciunile și de punctele tale forte. Ești conștient că nu vei câștiga fără să-ți faci un plan și, mai ales, fără să-l urmezi îndeaproape.

Și nu există loc mai bun decât acolo jos, între tușele albe, să îți dai seama că un meci se termină exact în secunda în care ți-ai spus pentru prima oară „e mai bun decât mine”.

Competiția e o sală de laborator, e un loc unde te poți studia și înțelege pe îndelete, cu o acuratețe pe care nu ți-o permiți în timpul vieții la cravată. Totul e complicat într-o competiție plină de tensiune, în care te-ai prezentat cu prea puțină experiență, fără să fi exersat destul sau după o pauză îndelungată. Dar arena ascute simțurile așa cum viața de zi cu zi nu o poate face. Așa că cei cărora li se pare greu să aibă succes în sport ar trebui să înțeleagă ușor că în viața de zi cu zi performanța e și mai complicat de atins.

Abonează-te ca să poți citi direct pe mail sau într-un reader articolele mele imediat ce apar. Apoi putem ține legătura pe Twitter sau pe Facebook.

Lasă un comentariu