Articol publicat în 24 FUN.

M-au inspirat două studii de caz despre relaţia cu băncile creditoare. Unul publicat în New York Times şi unul care s-a întâmplat chiar lângă mine. Aplicarea oricăruia dintre aceste două modele nu te va scuti de plata ratelor, dar cu siguranţă te va face să te simţi mai bine.

Modelul american: ia exemplul băncii când vine vorba de relaţii externe. Cere băncii să numească pe cineva cu care să ţii legătura. Spune că refuzi să vorbeşti cu oricine altcineva. Cere ca responsabilul tău din bancă să vină să discute personal cu tine orice problemă. Investeşte într-o centrală telefonică pe care să fii sunat de bancă. O să răspundă o voce automatizată, dar altfel prietenoasă: pentru o întâlnire – apasă tasta 1; pentru transferarea apelului în sufragerie – apasă tasta 2; pentru comunicarea unei restanţe – apasă tasta 3; şi tot aşa până la tasta 9. Apoi cere băncii să plătească un comision lunar de 2 euro pentru asigurarea reţelei de telecomunicaţii.

Modelul românesc: zi băncii ceva absurd, ca să nu mai poată replica nimic. Când domnişoara care reprezintă banca începe să te întrebe pe ce ţi-ai cheltuit salariul, cere-i permisiunea să îi pui şi tu câteva întrebări. Domnişoară, dumneavoastră aveţi televizor? Aha, şi vă uitaţi la televizor? Aţi văzut ştirile în ultima vreme? Da, şi eu. Am văzut că statul ajută cu bani băncile cu probleme financiare. Spuneţi-mi, aţi văzut ceva despre mine recent la ştiri? Hai să facem aşa: uitaţi-vă în continuare la televizor şi, când vedeţi o ştire cum că statul mă ajută pe mine cu bani, reveniţi cu un telefon.