Micile victorii te țin în viață, dar te paralizează. Le măsori subiectiv și decizi, mai mereu, că îți sunt de ajuns. Micile victorii te fac să te simți confortabil. Te țin într-o beatitudine înșelătoare, un foarte reușit fals al fericirii însăși. Te fac să nu-ți mai pese de înfrângeri, să te uiți la ele ca la niște excepții nesemnificative, efecte ale niciunor cauze și cauze a prea puține urmări.

Visele de odinioară ți se proptesc în verdele sinapselor și rămân acolo pentru ani și ani. Îți amintești de ele târziu, când micile victorii nu mai produc destulă clorofilă pentru nervurile tale hârșâite, imune acum la drogurile care te-au ținut în viață ani de-a rândul.

Micile victorii  te amorțesc. Pentru marile victorii îți trebuie tot mai multă forță cu fiecare mic succes pe care îl ai. De aceea sunt puțini cei care le reușesc pe cele mari.

Din papucii tăi actuali, unele idei pot părea absurde, îmi dau seama. Dar, dacă ieși din ei pentru o seară și te privești, se vor întâmpla două lucruri interesante. Mai întâi o să-ți dai seama că ești puțin mai mic decât credeai. Apoi o să capeți curajul de a te gândi la câteva lucruri absurde.

Te-ai putea gândi să schimbi orașul dacă aici nu mai ești capabil să faci nimic interesant. Să schimbi biroul dacă ți-a ajuns, să nu mai plătești rata dacă ai probleme cu băncile, să schimbi fata dacă ea te face să stai pe loc ca om, ca suflet. Să-ți schimbi freza. Să-ți schimb țara, nu neapărat cu ea însăși, ci măcar cu alta. Să-ți schimbi cariera. Stilul. Programul. Prietenii plictisitori. Să-ți schimbi planul. Obiceiurile.

A spus Aristotel acum câteva zile (860.000, mai exact) că cel mai bine e să păstrăm calea de mijloc. Toată omenirea i-a dat dreptate, nu neapărat fiindcă așa era mai bine, ci pentru că așa era mai simplu. Facem toți oricum asta, iar ani mai târziu ne trezim suprinși că n-am făcut nimic ieșit din comun.

Complicat nu-mi pare să păstrezi calea de mijloc, ci să renunți definitiv la câte ceva. Complicat e să te dezechilibrezi și să-ți păstrezi dezechilibrul în linie dreaptă până la sfârșit. Complicat e să folosești energia asta cinetică a dezechilibrului pentru a merge mereu și mereu mai departe.

Articol publicat în 24 FUN.

E timpul să discutăm despre tema evenimentului TEDx de la Cluj. Motivul pentru care v-am întrebat mai întâi de vorbitori a fost exact acesta: să intuim, din alegerile voastre, cele mai interesante teme pentru eveniment. Ne-am oprit la două, pe care vi le voi descrie pe scurt şi dintre care vă voi ruga să alegeţi în comentarii, motivându-vă opţiunea, pe cât posibil. De asemenea, dacă aveţi şi alte sugestii de teme, treceţi-le mai jos şi le vom lua în considerare.

(Mulţumesc tuturor celor care s-au oferit să ne ajute ca voluntari în echipă. Imediat ce vom încheia planificarea detaliată a evenimentului vom reveni cu informaţii.)

Opţiunea A – Downshifting:

• De ce şi cum să luăm curajoasa hotărâre de a pune creşterea noastră ca oameni, visele noastre şi calitatea relaţiilor cu cei din jur mai presus de presiunile sociale şi economice pe care mediul extern le exercită asupra noastră (recunoaştere, ierarhie, bani etc.)

Opţiunea B – Finding Energy:

• Despre sursele energiei de care avem nevoie ca indivizi, ca organizaţii, ca şi comunităţi
• Despre cele mai eficiente modalităţi de a ne folosi energia pentru a ne atinge obiectivele ca indivizi, ca organizaţii, ca şi comunităţi

Ce preferaţi? Argumente? Alte sugestii?

Ca să te aduni cu prietenii la fotbal, ca să faci un plan de afaceri, ca să faci afaceri în sine, ca să faci lucrurile să meargă bine în general e nevoie de două tipuri de energie.

E nevoie de energia ta. câteodată ca să iei iniţiativa, câteodată ca să urmezi un plan sau pe cineva. mi se pare greu să mă hotărăsc dacă energia e un talent sau e o abilitate. Adică dacă poate fi dobândită sau nu. Teoretic ar trebui să te naşti cu ea. Practic, dacă nu e aşa, ar fi păcat să n-o poţi dobândi, din două motive. 1: îţi trece viaţa şi-ai făcut doar câteva lucruri şi 2: poţi dezechibira unele angrenaje care se bazează pe energia ta, mai ales când îţi iei angajamente.

Majoritatea avem foarte multă energie nefolosită. pPoţi să o spui doar uitându-te în jur, la prietenii tăi sau şi mai simplu, uitându-te în oglindă.

Mai e nevoie şi de energia celorlalţi. Eu, de exemplu, îmi amintesc puţine (zero) lucruri importante în viaţă pe care le-am realizat singur. E nevoie de energia celorlaţi dacă eşti “în pluton”, pentru că te va purta înainte. Şi e nevoie de energia lor mai ales dacă tu îi tragi după tine. Jack Welch spunea că două dintre trăsăturile de bază ale unui lider sunt să aibă energie şi să fie capabil să energizeze. Gândindu-mă la asta, mă revăd în postura de iniţiator al JCI în Cluj de exemplu, unde am investit extrem de multă energie, dar nu am reuşit să energizez.

Şi, mergând mai departe, mă întreb de ce, ca să înţeleg cum stă treaba cu energiile. Primul lucru care-mi vine în minte e că de câţiva ani încoace am fost educaţi să ne dorim să fim lideri, şi nu manageri. Toţi am citit în ultimii ani că un lider e călăreţul pe cal alb care are viziunea şi după care vine lumea, rânduri-rânduri, ca şi clujenii la Beyonce. Şi că un manager e muncitorul de încredere, care transformă în sfeclă planul cincinal, pe baza unor instrumente de tracking şi reporting.

Uitându-mă înapoi la povestea JCI Cluj, îmi dau seama că de fapt managerul e creatorul de energie şi tot el e şi administratorul ei. Nu ştiu de ce îmi vine să încadrez conceptul de leadership mai mult la capitolul “piaţă” decât la cel de “organizaţie”. Adică eşti lider având clarviziune asupra afacerii sau organizaţiei tale, şi eşti manager înconjurându-te de oameni de calitate şi administrându-le optim energiile.

Scriu atât de târziu despre subiect pentru că abia de două-trei zile am avut aha-urile astea. Când am văzut că, în acţiuni de mai mică anvergură decât JCIul, e mult mai simplu ca oamenii să se lase pur şi simplu conduşi decât să facă ceva în timpul ăsta.

Oricum, energia e cea mai importantă. Şi dacă tu o ai, nu înseamnă că o să ai succes, trebuie neapărat să o conectezi cu energiile celorlalţi. De multe ori mi-a ieşit, dar de câteva ori nu. Sunt hotărât să aflu ce trebuie să dau oamenilor pentru energia lor, nu pentru că mi-ar trebui mie, ci fiindcă e esenţială pentru noi toţi.