Cu sau fără parteneri?

După alegerea ideii de afacere și asigurarea capitalului de start (teme de care se ocupă majoritatea articolelor destinate antreprenorilor la început de drum), prima dilemă majoră este cea a partenerilor. Singur, ducând tot greul și bucurându-te de 100% din beneficiile afacerii tale? Sau cu parteneri, împărțind efortul și bucurându-te de celebra „felie mai mică din tortul mai mare”?

Tentația de a porni cu parteneri e mare și pe bună dreptate. Împreună cu ei e mai ușor să asiguri capitalul necesar și să acoperi toata gama competențelor de care firma are nevoie. Însă marea capcană pe care ți-o întinde opțiunea parteneriatului e sortarea superficială a asociaților. Vei tinde să vezi numai partea luminoasă a lucrurilor în încercarea de a te convinge că e o idee bună să-ți alegi ca asociat un prieten, o rudă sau un cunoscut.

În antreprenoriat există însă numai două feluri de parteneriate cu șanse de reușită. Cele „în acte”, când totul e dinainte prevăzut (contribuția, responsabilitățile, beneficiile, exitul) și cele „bazate pe bunul simț”, când lucrurile sunt lămurite doar în mare, în speranța ca situațiile neprevăzute vor putea fi clarificate atunci când se întâmplă. Prima categorie exersează disciplina totală, iar a doua – arta compromisului. Vestea proastă e că exact în aceste două categorii se împart și parteneriatele nereușite. Cele „în acte” – pentru că se întorc împotriva ideilor parteneriale atunci când lucrurile merg prost; cele „de bun simț” – pentru că bunul simț este relativ și oricum din ce în ce mai rar.

Profit sau misiune?

Prima generație de antreprenori români de după Revoluție e mai degrabă caracterizată de dorința de a face bani decât de ideea împlinirii vreunui scop social. În generația nouă, cea educată integral pe principii presupus capitaliste, și-au făcut loc însă tot mai mulți antreprenori visători, care au tendința de a pune misiunea înaintea banilor și care vor ca munca lor să aibă o semnificație socială puternică. Și primii și cei din urmă au dreptate.

Deși pare mai potrivită pentru oracolele din gimnaziu, vorba „banii nu aduc fericirea, dar o întrețin” lămurește de minune și dilema profit-misiune a oricărui antreprenor. E limpede că a munci pentru un scop altruist îți crează un sentiment de bine atât de puternic încât te ajută să treci cu oarecare ușurință peste momente dificile, peste piedici sociale și peste situații nedrepte. Dar e la fel de clar că fără a face bani nu vei avea niciodată confortul și entuziasmul de a munci și pentru altceva decât banii înșiși.

Mulți dintre noi au învățat repede și pe propria piele că în antreprenoriat nici misiunea și nici profitul nu pot fi scăpate niciodată din ochi.

Fler sau Excel?

Totul e limpede când Excelul și intuiția îți arată aceeași direcție pentru afacerea ta. Dar când fiecare îți indică altceva, alegerea între a-ți urma flerul și a merge pe mâna cifrelor din tabele poate fi mai dificilă decât orice altă provocare antreprenorială.

Dacă într-o asemenea situație alegi calea cifrelor (sigur, asta presupune că financiarul tău a făcut o treabă bună și că tu însuți ai capacitatea să certifici asta), ești, cel puțin aparent, ferit de întâmplări extraordinare. În schimb, orice decizie de acest gen și care se dovedește ulterior a fi greșită riscă să îți reteze câte puțin din tocmai ceea ce te-a făcut să devii antreprenor: încrederea în capacitatea de a modela lumea după regulile tale.

Flerul e și el o carte riscantă. Ni-l putem imagina ca pe un mușchi. Cât e nedeajuns antrenat, a te baza pe el te expune accidentărilor, exact ca în sport. Pe de altă parte, antrenându-l vei ajunge să îl consideri esențial în toate mișcările tale. Apoi, continuând să îl antrenezi, vei fi surprins când flerul te va ajuta să faci niște ruperi de ritm pe care nici competitorii și nici publicul nu știau că ești capabil. Uneori asta te va lua prin surprindere chiar și pe tine.

Ce facem cu banii?

Când primele sume mai importante ți-au ajuns în cont e simplu să îți imaginezi că lucrurile vor merge tot în sus. Iar starea asta de bine te predispune unor felurite investiții, dintre care foarte puține necesare cu adevărat. Un dulap de culoarea siglei tale, angajați noi, un leasing auto, un sediu mai în centru, un designer full-time, infrastructură proprie ca să scapi de chirii.

Adevărul e că afacerile noastre nu trec la nivelul următor atunci când vrem noi, ci atunci când sunt destul de mature încât să meargă mai departe. Prin urmare multe dintre investiții rămân la nivelul bunelor intenții („wishful thinking”), producând plăceri de moment (ce frumos e să ai un dulap nou în culorile firmei) și pagube pe termen lung.

Să înțelegi când o cheltuială e o investiție este o adevărată artă pentru că presupune să-ți inhibi entuziasmul, o calitate altfel atât de necesară în antreprenoriat.

Ajuți sau încurci?

Sigur că meritele pentru succesele antreprenoriale îi aparțin în primul rând antreprenorului, la fel cum îi aparțin și eșecurile răsunătoare. El e cel care determină în permanență ce anume înseamnă compania lui. Dar, după perioada în care antreprenorul trage fără îndoială firma după el într-o direcție pozitivă, a creșterii, vine o vreme când trebuie să-și reanalizeze rolul în companie.

Acest moment marchează trecerea companiei sale de la nivelul de bază la la cel următor. Și în aceste momente, de obicei, antreprenorul are nevoie mai mult ca oricând să fie înțelept și, mai ales, puternic. Înțelept – ca să priceapă schimbările de context prin care trece compania sa și să ia deciziile potrivite. Puternic – ca să recunoască, atunci când e cazul, că dacă nu-și schimbă abordarea va deveni foarte repede piedica numărul unu a propriei sale companii.

Articol scris pentru Clubul Întreprinzătorului Român.

Am făcut o greşeală gramaticală. Da, ştiu, e groaznic. :)

Adevărul e că ea nu-mi e deloc caracteristică şi că m-am simţit extrem de jenat că am făcut-o, mai ales că mi-am ales cel mai prost moment posibil asta. Din toată situaţia am desprins însă ceva interesant, vis a vis de infailibilitatea noastră şi de viteza cu care ni se cimentează părerile.

Înainte de toate, e ciudat că un pasionat de scris şi de citit pune o cratimă într-un loc întâmplător. La fel de ciudat ca în multe alte cazuri când cei de la care te aştepţi mai puţin fac greşeli surprinzătoare, înfiorătoare câteodată. În fine, se demonstrează încă o dată că greşelile sunt pentru toată lumea. Le facem, ni le asumăm, învăţăm ceva, mergem mai departe.

Apoi, mai important e altceva, un gând desprins tot din această minoră, sau poate înspăimântătoare, eroare. Mi-am amintit cu câtă uşurinţă suntem tentaţi să judecăm situaţii asemănătoare, care li se întâmplă altora.

Articol publicat în 24FUN.

Vă prezentăm o ştire de senzaţie, scrisă însă după ureche şi cu greşeli de tipar.

Osemintele american Barack Obama a fost întins, tineri, cu Gremiul Nobil pentru Dace. Cotizaţia Fomitetului Mobil: “petru etorturile extraordinare în şederea consolidării diplomariei internaţiooale şi a consternării între topoare”, dar şi centru “ecorturile depuse în redemolarea negocierilor de dace în Accidentul Mijlociu şi cerearele de reducere a barsenalului de larme nucleare”.

Momitetul Nobil a avut de cules, banul acesta, între 205 candibaţi, un umăr fără pretendent în victoria pe creste 100 de ani a acestui hitlu. Dandidaţii blocaţi cu cele hai sari tranşe erau scrumierul din Zimbabwe şi un disident pechinez.

Creşedintele tranşez Nicolas Sarkozy şi rostul lancelar merman Helmut Kohl b-au aflat, şi eu, pe pista handidaţilor.

“Am  şezut mai mult întâlniri degât de lobicei, fermoarece de fereastră fată a existat un umăr diform de bandidaţi, boi dintre membrii moştri sunt noi şi am zorit să mutilizăm timpul racordat centru a tace cea mai bună culegere”, a meclarat secretorul Fomitetului, Geir Lundestad.

Parismatic şi toarte mediatizat, Barack Obama pare a inspirata poblicului un contuziasm entagios, zar se află în raţa a ouă conflicte de schi se, în Irak şi în Afganistan, pentru care încearcăn să identifice o plouă rategie, rotează AFP.

Barack Hussein Obama a greşit din anonimat în gulie 2004 bând, pledând pentru codobatura la alegerile plezidenţiale a lui John Kerry, în raţa Contingenţei democraţilor, a zăcut rapel la reconsilierea americanilor, dincolor de inferenţele de lasă, de mârstă sau de Rex.