M-a izbit un gând zilele astea. Mi-am adus aminte cât de tare îi invidiam în copilărie pe străbunicii mei. Nu i-am prins în viață decât pe doi dintre ei, și pe-aceia doar până am împlinit 5-6 ani. În schimb, îi visam pe toți egal, așa cum nu i-am văzut niciodată, în trupurile și hainele lor din tinerețe, umblând pe străzile de odinioară și hodinindu-se în camerele lor înalte până la ceruri.

Ce mă fascina atât de mult la ei era faptul că au fost contemporani cu întretăierea secolelor. Mi se părea nemaiîntâlnit că un om poate prinde două secole, cu schimbările și cu poveștile lor. Abia de curând mi-am dat seama că și eu sunt unul dintre oamenii ăștia, norocoșii care trăiesc inimaginabila schimbare dintre lumi.

Ceasurile s-au dat din nou peste cap, de data asta în prezența mea. Pesemne că și eu sunt o viitoare amintire cu pielea fină, barba mijindă și vocea pătrunzătoare, un personaj misterios și fericit care-a fost martorul a două calendare, a două lumi misterioase și ademenitoare.

Nu mai țin minte anii nașterii străbunicilor mei, dar trebuie să fi fost pe la 1870-80. Au prins instaurarea monarhiei și Marea Unire. Ochii lor au văzut primele automobile și urechile lor s-au minunat primele în fața radio-ului, „dracul” care vorbea din perete.

Dovezile de existență a acestor oameni sunt la tot pasul, dar mă interesează prea puțin. Îmi ajunge să-i privesc ca pe niște creaturi de poveste, fermecătoare și magice. Sunt eroi ai unor istorii cu decoruri fascinante, cu epoleți și săbii lustruite, cu cizme înalte puse noaptea pe calapod și ziua bătând ritmat pe șosele pietruite. Sunt oamenii strașnici, românii legați de glie până dincolo de moarte. Cei care mergeau pe câmpuri cântând din fluier, cei care ieșeau duminica la horă și se-ntindeau la vorbă și la un vin bun, moldovenesc.

Ei au primit becul, eu – internetul. Ei s-au minunat de filmul mut, eu port pe nas urmele ochelarilor 3D. Ei au trimis primele telegrame, eu scriu despre asta pe un blog. Între secole s-au inventat avionul, oțelul inoxidabil și mașina de spălat, primul aparat de ras Gillette și relativitatea. Tot între secole au apărut clonarea și energiile regenerabile, omul-știre și revoluția bio.

Așa cum eu am văzut Revoluția, așa au văzut cei dintre secolele trecute Războiul de Independență: erau copii pe-atunci, zvonuri și povești cu eroi de război li se perindau din când în când pe la urechi. Brătienii, Rosetti, Titu Maiorescu, despre ei scriau ziarele vremii. Eu locuiesc azi pe străzi care le poartă numele, iar ziarele vremii mele naiba știe despre ce scriu, fiindcă nu le citește nimeni.

În rest, nu multe s-au schimbat. Revolte, descoperiri, războaie, invenții, cataclisme, viață, moarte, încercări, resemnări, crize financiare, tabloide, vodeviluri, speranță și căutări neîncetate. Tehnologia îi sperie din nou pe părinți și ne fascinează pe noi, generația dintre secole. Vom mai ține pasul cu ea o vreme, fără îndoială, apoi ne va lăsa în urmă. Iar noi ne vom transforma ușor-ușor în străbunici, eroi ai unor timpuri inevitabil romantice, indiferent despre ce credem noi acum despre ele.

Se pare că majoritatea lucrurilor interesante s-au întâmplat în septembrie. Ca să vă dau pe spate cu descoperirile mele, scriu aceste rânduri cu lupa de detectiv într-o mână şi cu echipamentul de filaj în cealaltă.

În 1939, pe fix 1 septembrie, nemţii au hotărât că e o idee bună să invadeze Polonia. Că a fost o idee proastă s-a dovedit chiar a doua zi, pe 2 septembrie, doar că 6 ani mai târziu, când s-a terminat Al Doilea Război Mondial.

Ceva mai devreme, în anul 31 înaintea erei noastre, dar tot pe 2 septembrie, Octavian îl bătea rău de tot pe Mark Antony (Marcus Antonius) şi devenea împăratul Romei. Ca daune, Mark Antony urma să o primeasă pe Jennifer Lopez de soţie, 2000 de ani mai târziu.

În timp ce unii se băteau de mama focului în Al Doilea Război Mondial, pe 3 septembrie 1942, Frank Sinatra se apuca să cânte de unul singur (îşi începea cariera solo).

Ziua de 4 septembrie a fost înseninată de apariţiile pe acest pământ ale lui Beyonce (1931 1981) şi Ivan cel Groaznic (1530).

În Franţa medievală exista tradiţia ca tuturor prinţilor moştenitori născuţi pe 5 septembrie să li se dea numele Louis şi un număr de ordine. Aşa au fost inventariaţi regii Franţei Louis al VII-lea (1187) şi Louis al XIV-lea (1638).

Pe 6 septembrie au debutat Bob Dylan (1961) şi Ştefan Teişanu (2008), primul în muzică, al doilea în căsătorie. Diferenţele esenţiale dintre cei doi sunt că Bob s-a însurat de mai multe ori, iar Ştefan a cântat o singură dată, când era mai mic.

Mi-am propus să lămuresc două aspecte. E judeţul Botoşani parte din Bucovina istorică? Şi 2: E sau nu Bucovina parte din Moldova?

Sămânţa de scandal vine de la mai mulţi prieteni suceveni care spun că ei sunt bucovineni, nu moldoveni (asta aduce a Catalunya, nu?) şi de la câteva însemnări cvasi-oficiale cum că Bucovina, ca regiune geografică a României, ar cuprinde judeţele Suceava şi Botoşani.

Promit să vă conving definitiv, în maxim 5 minute, că judeţul Botoşani nu e parte din Bucovina istorică, dar că Bucovina e parte din Moldova.

Prima provocare e mai simplu de rezolvat.

Orice privire în istoria României, a Moldovei sau a Bucovinei îţi demonstrează imediat că numai câteva sate din judeţul Botoşani fac parte din Bucovina istorică (3 sate din comuna Mihăileni). Bucovina a fost mai întâi parte a voievodatului Moldovei (mai exact parte a Ţării de Sus a Moldovei), apoi a Imperiului Austro-Ungar, apoi a Regatului România, pentru ca mai apoi să fie ruptă în două, între România şi Ucraina. În Ucraina au rămas regiunile adiacente oraşelor Cernăuţi şi Storojineţ, iar România a păstrat în întregime judeţul Suceava şi încă 3 sate apartinând azi de judeţul Botoşani. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina)

A doua e mai grea. Cum să lămureşti separatiştii bucovineni că și ei sunt moldoveni? :)

După mai cunoscutul model internaţional Catalunya is not Spain, câţiva prieteni suceveni ai mei susţin că ei sunt din Bucovina, şi nu din Moldova.

Într-adevăr, Bucovina e una din regiunile istorice româneşti, alături de Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana şi Maramureş (vezi harta aici). În acelaşi timp, provinciile istorice (provinciile, nu regiunile) româneşti sunt Moldova, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea (vezi încă o hartă aici).

Din punct de vedere istoric, Bucovina a existat ca entitate administrativă separată de restul Moldovei timp de 144 de ani, în timpul ocupaţiei habsburgice, când a primit şi numele de Buchenland. Sigur că habsburgii au adus acestei regiuni multe avantaje competitive faţă de Moldova neocupată, care a rămas de-a lungul întregii sale istorii numai cu demnitatea de a nu fi niciodată sub stăpânirea totală (administrativă) a altui popor. Sigur, motiv destul de bun pentru noi, moldovenii non-bucovineni, de a dezbate multă vreme de-acum înainte răspunsul la întrebarea: Ce e mai bine: să iei bătaie de la habsburgi ca să-ţi construiască infrastructură sau să te menţii independent şi sărac lipit pământului? :)

Astăzi, singura apariţie a Bucovinei pe vreo hartă oficială românească e cea pe harta regiunilor istorice. Asta se întâmplă pentru că Bucovina nu mai există din punct de vedere administrativ începând cu 1918, când Consiliul Naţional al Bucovinei a dat un vot majoritar pentru Marea Unire (singurii care au votat împotrivă au fost ucrainenii din Consiliu).

Eu zic c-am lămurit-o şi pe asta.

Articol publicat în 24 FUN.

Cele mai mari realizări în viaţă sunt de genul aplauzelor. Adică, dacă eşti inventatorul aplauzelor, ai făcut ceva de care toată omenirea, pentru toată istoria, se foloseşte. Dacă vrei o provocare serioasă în viaţă, alege să schimbi aplauzele clasice cu nişte aplauze noi. Lansează moda să aplauzi ciocnindu-ţi genunchii sau frecându-ţi ceafa cu palma şi, dacă reuşeşti, eşti în istorie.

Deşi nu recunoaşte făţiş, nici măcar wikipedia n-are habar cum au apărut aplauzele.

Se bănuieşte că am aplaudat pentru prima dată în timp ce săream, făceam tumbe şi ne loveam corpul fascinaţi de sunete. Pe atunci eram primate.

În Roma antică existau “coregrafi de aplauze”, plătiţi să dirijeze audienţa. Tot în Roma, dar puţin mai devreme, se aplauda pocnind din degete şi nu bătând din palme. Bătaia din palme s-a impus repede, iar astăzi numai câteva secte mai aplaudă pocnind din degete.

În Egipt, aplauzele aveau rol exclusiv de percuţie, iar aplaudacii profesionişti erau foarte apreciaţi de conducătorii ţării. Cam cum e la noi acum.

În Statele Unite, în discursul anual despre Starea Naţiunii, preşedintele SUA este mereu întrerupt de aplauze. Dacă ai fost întrerupt de multe ori, sau pentru mult timp, înseamnă că ai avut un speech reuşit. Discursul lui Bill Clinton din 1995 a fost întrerupt pentru o oră şi 21 de minute.

Astăzi mai aplaudăm la aterizările reuşite sau când câte-o chelneriţă sparge o farfurie într-un club. Mai aplaudăm când se căsătoreşte lumea şi când jucătorii se iau la bătaie la hochei.

Ne putem aştepta ca aplauzele să primească şi alte utilizări în viitor. De exemplu, vecinii ar putea apluda când cineva nou se mută în bloc, angajaţii când pleacă de la birou. Credincioşii ar putea aplauda când unul iese de la spovedanie, iar şoferii când un pieton reuşeşte să traverseze autostrada într-o singură bucată.

It’s already weird. After only a few lines I feel comfortable with this window, and I feel shy regrets I didn’t start using it long ago. I should have written about so many things.

There was a time back in 2002 when I had my first beers with Adi Rusu, AdiŞor, Cărbu, Zeno, Rakula. This was few days after my failure in the interviews. I’ll always remember “the power of one”. Few weeks later i get through… a lot with Lukas and Vladd at the first NPS. @X3M.

Oh my God! moments at MCC 2003. Nice to really meet Pode, Lavi, Gabiza, Silviu. Nice to meet the EBs of AIESEC Romania. Then my first experience in a real team: Cipri Ile, Gioni, Maria. Partners for the Future.

Being named team leader after six months of being a member. Too fast for me. Adi is now MCVP HR&L in Ukraine. Elections. AdiSor didn’t make it to the EB. Top emotional breakdown for me in AIESEC. I voted for only 2 of the 6 EB members. Sorin was close not to be elected as LCP.

TRIX. First kiss with Rada. LC Lodz. LC Dnipropietrovsk. Wild stories not worthy to be stated here (about TRIX, not about Rada). :o)

OCP. Social Responsibility Seminar. First in the country. How should we do it? My first team: Raluca Sarghe, Michelle, Vladz, Vladd, Florina, Adina. Press conference. One press representative. My first radio interview. LPM. More EBs than members. Bizu was the chair. Belis in a verb from Oltenia. And the location of LPM.

LTS 2003. My first chairing experience. 150 people. 3 LCs. The venue is on fire. We put the fire off before the firemen arrived. Huge experience, very emotional. Precious sugarcubes. Precious friends. Elections 2004. By mistake, I vote against Dani. He gets elected with 64 votes pro, 1 against. Who was it? Even funnier, I’m also elected with only one vote against. And it wasn’t Dani there. Who then? :o)

Challenge your vision. Powerfull EB experience. Thank you Dani, Rada, Andreea, Gioni, Alex, Johan. NC. Stefutz is the chair. Morning plenary at 6 o’clock. In the morning.

LPM 2004. Funny bad moments for me. Members understand I called them stupid. Of course, I didn’t. Anyways, a hell of a night.  Working with great people at national conference. The birth of the Basti Team (Gabiza, Alina, Doru and myself). Great to be in the same team with Adi Rusu.

MCC. First Cluj-Napocians (?) to run for MC after a long while. Great job Dani, Gioni, Rada and Alex. Elections 2005. New EB of AIESEC Cluj-Napoca. Stefan, Oana, Ciuci, Malina, Miha, Johan and Tzutzu. They are to change me the most.

TRIX 2005. All my old friends (except forever Johan) have to leave AIESEC Cluj-Napoca. I’m the oldest around. First talk about the local identity. LPM 2005. Francois, the first chair from Luxembourg ever. Thank you. Incomplete. Forum Napocensis. Birth of SIGPE DACIM.

I’m gonna go to bed now. I forgot what I innitially wanted to say. Blogs are not pink, that’s a sure thing.