Am făcut o greşeală gramaticală. Da, ştiu, e groaznic. :)

Adevărul e că ea nu-mi e deloc caracteristică şi că m-am simţit extrem de jenat că am făcut-o, mai ales că mi-am ales cel mai prost moment posibil asta. Din toată situaţia am desprins însă ceva interesant, vis a vis de infailibilitatea noastră şi de viteza cu care ni se cimentează părerile.

Înainte de toate, e ciudat că un pasionat de scris şi de citit pune o cratimă într-un loc întâmplător. La fel de ciudat ca în multe alte cazuri când cei de la care te aştepţi mai puţin fac greşeli surprinzătoare, înfiorătoare câteodată. În fine, se demonstrează încă o dată că greşelile sunt pentru toată lumea. Le facem, ni le asumăm, învăţăm ceva, mergem mai departe.

Apoi, mai important e altceva, un gând desprins tot din această minoră, sau poate înspăimântătoare, eroare. Mi-am amintit cu câtă uşurinţă suntem tentaţi să judecăm situaţii asemănătoare, care li se întâmplă altora.

Top 1 realizări la CV – În anul în care am fost distins cu premiul Tânărul Antreprenor al Anului în România am înregistrat primul meu faliment (conjucţie de evenimente consacrată sub denumirea de “succesul meu catastrofal”). Multe, multe de povestit pe tema asta.

Top 1 copilării într-o lume a oamenilor mari – Am anunţat ca iminente cel puţin două proiecte majore pe care nu am reuşit încă să le lansez. Primul e “Ziarul Deschis”, despre care ştiţi mai mulţi. Despre celălalt ştie numai Sorin Misirianţu. Ciudat e că situaţiile sunt în mod egal (şi maxim) penibile şi dezamăgitoare.

Top 1 situaţii fără ieşire – Pentru prima dată am văzut cum e să vrei, dar să nu poţi. Să încerci, dar să nu reuşeşti. Să ştii că e nedrept şi absurd şi să nu poţi face nimic. Interesant şi observabil e că există ieşiri şi din situaţiile fără ieşire. Doar că ele par a nu se arăta niciodată la timp.

Top 1 însemnări pe firele albe ale lui 2009 – De cele mai multe ori, alegem pentru ce ne sacrificăm. Alteori trebuie să sacrificăm câte ceva nevisat, nedorit, neinvitat. Şi nici măcar n-o facem pentru noi, ci pentru prieteni. Le cer iertare şi le mulţumesc tuturor celor pe care i-am pus în situaţia asta. Le spun “mi-a făcut plăcere” celor pentru care am făcut asta, la rândul meu, în 2009.

Dintr-una-ntr-alta, iată câteva concluzii ale calculelor mele.

1. E foarte important să-i scriu un email fondatorului Wikipedia.
2. Ar fi trebuit să-mi mut deja în garaj televizorul din dormitor.
3. E vremea să-mi fac o autoevaluare ca pe vremuri, să văd unde am ajuns ca om în ultimii 2-3 ani.

Ce-am învăţat după 3 ani de antreprenoriat.

Preocupă-te activ de respectarea legilor
Deşi bine-intenţionaţi şi dornici mereu să respectăm legea, nu ne-a trecut prin minte să ne interesăm despre absolut toate detaliile legale ale activităţilor noastre. Am rămas practic descoperiţi, după numai 6 luni de antreprenoriat, în faţa unor reprezentanţi rău-intenţionaţi ai statului. Din păcate, am aflat că nu poţi avea pretenţia de a primi ajutor de la toţi cei care sunt plătiţi de statul român să facă asta. Mai mult, ei au puterea să-ţi facă mult rău dacă le-ai deranjat interesele de afaceri. În momente ca acestea singura soluţie e să fii ireproşabil din punct de vedere legal, ca să nu le dai motive prea multe să te atace.

Pregăteşte din timp următoarele etape
Toate companiile mari au fost mici la început. Prin urmare, există câteva etape prin care orice firmă va trece şi pe care le poţi afla din timp. Fiecare etapă vine cu provocări noi pentru firma ta, dar de multe ori soluţiile îţi sunt la îndemână dinainte. Doar un exemplu: trecerea de la lucrul pe proiecte la activitate continuă vine cu multe costuri aparent ascunse.

Ai grijă de banii tăi
Pentru orice firmă mică, lichidităţile sunt o provocare. Din păcate, de prea multe ori lipsa de lichidităţi nu e cauza problemelor, ci e efectul proastei planificări financiarei sau a lipsei acestei planificări. Bugetul şi cash-flow-ul sunt mai importante decât cred majoritatea antreprenorilor începători.

Afaceri vs. prietenie
Cele mai bune afaceri se fac cu prieteni. Problema e că şi cele mai proaste tot cu prieteni se fac. De obicei antreprenorii tind să îşi ia prietenii sau rudele ca asociaţi sau ca angajaţi în firmele lor. Statutul de prieten sau asociat îi scuteşte de multe ori de o selecţie riguroasă. Nejustificat însă, după cum am aflat şi noi şi mulţi alţii după aceea.

Management strategic vs. managementul schimbării
La început ai impresia ca planificarea strategică e cheia succesului. Nu e aşa. Pe termen lung, contează numai viziunea. O firmă mică e influenţată de prea mulţi factori pentru ca planificarea strategică să conteze cu adevărat. Cel mai important e managementul schimbării.

Nu contează decât performanţa
În istorie nu rămân eforturile. Rămân realizările.

As entrepreneur, the first challenges were very unpredictable for me. As part of a great team of three good friends that know what they’re doing, I was expecting the challenges to appear from the outside. And was keeping my eyes wide open for that.

Strangely, the challenges were us ourselves, three courageous people, experienced enough to make the most basic of all mistakes, so normal and common that it is never written in statistics.

AIESECers overestimate themselves, corporate people say. It’s true, I’ve always said. But not the three of us, we said.

Actually, it wasn’t that long ago when we realized that we’re not three specialized robots, with all the inner motivation needed to carry on a hard job like driving a business. When we realized that the simple things you learn from basic trainings still apply, in all circumstances of life. That a team is not the way the people align to a standard of performance, but the is the sum of the best of what its people are able to achieve. That a team is not made of copies of the manager, but of different people, who make it valuable exactly when nothing is copied. That in order to impact other people they have to understand that you care, and how you care. That if you want to have an atmosphere, you must contribute to it. That when something went wrong, you make it good, even if it was not yours. And learn from it, together. That lying to your team mates is lying to the team, and your life depends on them this way. That life’s a sum of strokes, like in the first trainings. And they only make sense if most of them are positive. That if you want to build a culture, you are a part of it. That friendship will help you only if you remember about it.

Right now, my first lesson is learned. Friendship, fun, positiveness, structure and discipline, this is the new sum of us. This is what will make us put our minds together, and our souls, and our powers. This is what will make us really own something.

This is what will let us own ourselves.