Oamenii cred că vorbesc cu lumea întreagă la calculator, dar de fapt sunt singuri.

Spune Octavian Paler într-un interviu. Sigur, el e un sceptic prin definiţie, e normal să se îndoiască şi de social media.

Care e totuşi adevărul? Trebuie să regresăm în interior de dragul progresului tehnologic? Sau social media e marea oportunitate, mare deschidere spre o lume care şi-a schimbat de mult interesul?

Cred că cheia e ce înţelegem prin “singuri”. Fără prieteni de suflet, cu care să discuţi oricând despre viaţă, despre esenţe şi despre înţelesuri? Fără să ştii ce se întâmplă în lume?  Fără să ai pe cineva care să fie de acord cu tine?

Nu sunt un networker de primă mână. Am 362 de contacte pe FaceBook, 600 pe LinkedIn, 272 de followeri pe Twitter şi cam 1000 de cititori pe blog în fiecare lună. Nu mă simt niciodată singur, dar, ca să fiu sincer, asta nu e datorită cifrelor de mai sus.

Cred că social media se înscrie în şirul celor mai puternici formatori de opinie din istorie: biserica, aristocraţia, filosofii, oamenii de ştiinţă, cărţile, presa scrisă, radioul, televiziunea. Mai devreme sau mai târziu s-a spus despre toate astea că nu mai produc utilitate publică şi toate au ajuns, de la o planetă de adepţi, la simple comunităţi, mai mici sau mai mari, care le mai apreciază încă.

Pentru mine, a nu fi singur înseamnă să-mi pot pune gândurile în prelungirea cuiva. În prelungirea a ceva ce îmi ridică întrebări şi îmi aduce răspunsuri deopotrivă. Cărţile mă ajută să nu fiu singur. Biserica, uneori. Presa, din ce în ce mai puţin. Prietenii simpli, întotdeauna. Social media, deocamdată şi numai parţial.

Sigur, afli ştiri cu repeziciune. Sigur, ştirile suntem noi. Sigur, întrebări care te frământă pe tine pot ajunge, în câteva secunde, să-i frământe şi pe alţii. Astea sunt lucruri bune, ele sunt puterea social media. Dar toate sunt degradate, tot mai mult, tot mai intens, de milioanele de utilizatori care folosesc aceste canale de plictiseală, pentru spam, pentru bârfe, pentru scandaluri. Ei, adică mulţi dintre noi, vor duce mai devreme sau mai târziu social media în istoria lucrurilor cândva la modă, cum sunt azi cărţile, cum e azi filosofia, cum e azi biserica.

Într-o societate în care wrestlingul e noul teatru nici nu te mai miră cât de repede se perimează valorile, esenţele.

De aceea nu-i dau dreptate lui Octavian Paler. Cred că nu eşti singur în faţa calculatorului, pentru că el îţi poate deschide oriczonturi noi. Şi tot de aceea îi şi dau dreptate. Pentru că orizonturile spre care privim sunt, de cele mai multe ori, desuete.