19 January 2012

Drumuri înapoi și înainte

M-am plimbat pe o cărare care nu demult părea mai mare. Am intrat apoi, aplecat, pe o ușă care mi-a deschis camera de odinioară, cea cu tabla neagră prea departe să pot citi și cuierul prea sus să-mi agăț haina de unul sigur. Am ieșit în hol, iar holul m-a scos mai apoi în curte. M-am rotit în zadar, căutând un nuc care nu mai există, dar pe al cărui miros l-am păstrat, în mod miraculos, după atâția ani. Ciudat. Eram convins că nu avem memoria mirosurilor.

Trecuseră douăzeci de ani de când călcasem ultima oară acolo. Prima mea școală mă primea acum în haine noi, contemporane. Sub privirea ferestrelor ei moderne ghiceam însă sufletul neschimbat al clădirii de odinioară, cu învățătoarele ei ca niște mame, cu elevii ei de serviciu care chiar sunau din clopoțel și cu pauzele dintre ore, prea scurte și prea agitate întotdeauna.

Adevărul e că nici școala și nici curtea ei nu mai arătau la fel. Nici eu nu mai semănam, cel puțin pe dinafară, cu copilul de opt-nouă ani care învățase cândva acolo. Dar reîntoarcerea în locul acela m-a aruncat într-un soi de vis straniu, conștient. Am căpătat dintr-odată puterea de a-mi simți tălpile de odinioară, de a-mi analiza gândurile de acum douăzeci de ani. Am reușit să refac un drum, un om și o școală care eram convins că nu mai există.

Drumurile înapoi ne pot aduce multe adevăruri surprinzătoare. Aceste întoarceri în spațiu sau în timp, dar făcute întotdeauna și în interiorul nostru, ne vor da mereu o putere nebănuită: cea a conștiinței că am rămas aceiași chiar dacă totul în jur pare să se fi schimbat.

În esență, nu te-ai schimbat niciodată, ci ai devenit tot mai mult din ceea ce erai deja. De aceea, ca să-ți amintești de tine, ca să fii din nou mulțumit, ca să îți recapeți energia, fă din când în când un drum în trecut. Călătorește într-o casă de demult, într-o carte care ți-a plăcut, călătorește într-o melodie pe care o ascultai cândva pe repeat, călătorește în oamenii care îți amintesc de tine.