25 July 2011
Lucruri care nu se învață la școală
Că universitățile românești fac o treabă îngrozitoare e un fapt. Nu trebuie dovedit cu efort suplimentar pentru că se vede cu ochiul liber chiar de la prima evaluare. Profesorii sunt în general depășiți de situație cu câteva decenii. Studenții sunt cu zecile de mii în fiecare an, formarea individualizată e o himeră pur și simplu. Universitățile sunt în topul celor mai bogate organizații din România, dar nu apar în niciun top internațional de performanță în educație.
În aceste condiții nu mai miră pe nimeni faptul că cei mai mulți dintre absolvenți sunt niște oameni needucați și superficiali, fără șanse de a se afirma profesional în România. În cazul celor mai multora dintre ei, lipsa șanselor de afirmare nu e nici pe departe o problemă a contextului economic național, ci una a educației în sine: nu au cu ce să se afirme, pentru că nu se pricep la nimic.
Când însă vârfurile generațiilor nu reușesc prea multe după absolvire, lumea încă se mai miră. Cine nu cunoaște foști elevi premianți sau olimpici, foști studenți bursieri care nu au reușit să-și găsească de lucru? Sau cărora le-au trebuit ani întregi până să găsească ceva potrivit pentru ei? Sau care au acceptat până la urmă joburi la ani lumină distanță de pregătirea lor și de capacitățile lor intelectuale?
La fel, cazurile celor care n-au fost studenți străluciți sau nici măcar n-au făcut niciodată o facultate provoacă dintotdeauna mirare. Nejustificat, pentru că atât reușitele profesionale ale celor fără merite universitare, cât și nereușitele vârfurilor de promoție au întotdeauna explicații simple.
Există o serie de lucruri pe care trebuie să le deprinzi din familie, din mediul în care trăiești sau din experiențele la care singur te expui, lucruri pe care nu le poți învăța, deocamdată, în școlile din România. Aceste lucruri fac de multe ori diferența, cel puțin la fel de des precum educația aleasă.
Școlile românești nu-i învață pe elevii și studenții lor încrederea în sine. La școală nu se învață inițiativa și nici proactivitatea. Nu se deprinde creativitatea, nici lucrul în echipă. Nu există nici măcar o minimă preocupare pentru a dezvolta conștient abilitățile de comunicare și inter-relaționale ale elevilor. Nu se învață gândirea globală. Și, cel mai rău dintre toate, nu se învață altruismul, așa că mai toți absolvenții așteaptă să primească înainte de a da.
De aceea educația în România e performantă numai și numai prin excepții.