Treiul de lumină

Duminica treiul se umple de lumină. Din capăt, de unde pornește spre oraș, ia o mână de doamne în vârstă care merg la biserică și schimbă pe drum rețete de viață și de prăjituri. În rest, câțiva tineri cu priviri albastre, multe scaune goale, nume de stații alunecând de la dreapta la stânga pe ecranul electronic și lumina aceea plină, îndemnând la tihnă.

• • •

Copile!

Un hanorac albastru, cumpărat anume ca să-i fie bun şi când o să mai crească. Părinţii mei au şi azi printr-o debara vechea geacă Adidas, albastră, cu două feţe, cumpărată când eram într-a noua. Mi-e mare şi acum, ajuns, dintr-odată, la treizeci de ani. O mai îmbracă tata uneori, când mai merge la tenis. Îi e mare şi lui.

• • •

Pedalând departe de bicicletă

Când scrii ca să arăți că știi să scrii nu e tare greu să fii convingător. Doar că asta nu prea îți va fi de folos, fiindcă a ști să scrii e mai mult matematică decât e scris adevărat. Străduindu-te să te probezi ca scriitor uiți de poveste și îi treci în față, devenind mai important decât ea și-atunci nu-ți mai rămâne decât să te pierzi odată cu povestea.

• • •

Electrice

Am de gând să scriu acest text până la capăt, neștiind ce anume o să scriu și care anume îi va fi capătul. Sigur că finalul mi-l doresc încă de pe acum frumos, puțin trist, puțin fericit, puțin misterios, purtător de energii și de inspirație pentru toți cei ai căror ochi o să-i întâlnească. De-abia am început să scriu și mă simt deja dispus să fac mari sacrificii pentru a ajunge la un asemenea final, deși, mărturisesc, nu știu ce sacrificii exact aș avea de făcut, așa cum, v-am mai spus, nu mi-e clar nici la ce fel de încheiere vor duce toate astea.

• • •

Vis în Apuseni

Se făcea că eram lumea întreagă. Mă întindeam nesfârșit, peste tot, în secunde simultane. Stăteam scufundat în timp de la gât în jos. Se făcea că auzeam toate gândurile gândite vreodată și că înțelegeam totul. Nimic nu rămăsese neîntâmplat în mine.

• • •

Rostogoliri

Viitorul e un ghem încâlcit. Cineva l-a aruncat pe podea odată cu prima noastră clipire și de-atunci ghemul se rostogolește legănat în fața noastră, lăsând în urmă un fir uriaș ca o dâră de istorie. Iar pe firul ăsta pășim noi, căutând mereu să prindem ghemul din urmă.

• • •
1 2 3 19