8 February 2011

Analizează asta, Sigmund Freud!

Avem mereu la îndemână ceva care să ne binedispună. Ne știm unele doftorii din experiență, altele ne iau prin surprindere, cu același efect.

De obicei fuga funcționează cel mai bine. Și nici măcar nu e rușinoasă, cel puțin nu de data asta. Fugim undeva unde știm că ne e bine și-acolo ne reîncărcăm, prindem puteri extramundane și ne aprindem în retină un soi de bucurie pe care cu minute înainte nici n-am fi putut s-o înțelegem.

Cel mai adesea fugim undeva în copilărie, la părinți sau la vreun bunic care ne părea oricum bătrân și acum 20-30 de ani. Alții fugim la propriu, cei mai atletici. Știu sigur că sportul eliberează niște substanțe utile, am văzut eu pe Discovery. Și mai știu că ne eliberează pe noi înșine, pregătindu-ne mintea pentru idei și pentru perspective noi.

Mulți fugim în frumos. Scriem, unii ca să ne transformăm în altcineva, alții ca să devenim tot mai mult din ce deja eram. Citim, să ne contaminăm cu ideile altora. Ascultăm, fiindcă muzica ne dă puterea decorporalizării.

Alteori dăm pur și simplu peste ceva revigorant. O undă radio, un telefon venit la țanc, o față prietenoasă. Și-atunci zâmbetul ni se întinde până dincolo de noi, ne trece de urechi și se oprește pe câte-un prieten, molipsit și el cu ocazia asta.

Prin urmare, gata cu deznădăjduirea. Suntem totuși atât de simplu de mulțumit. Chiar așa: cea mai complicată ființă din univers devine dintr-odată fericită fiindcă miroase o floricică. Analizează asta, Sigmund Freud!