25 January 2011

De unde vin urmele

Unii oameni au obiceiul de a face însemnări în cărțile pe care le citesc. Majoritatea subliniază ce li se pare lor demn de reținut, alții subliniază cam tot, sperând că gândurile de pe hârtie li se vor impregna direct în creier, pentru totdeauna. Unii pun câte-o steluță, firile mai sensibile – câte-o floricică.

Unii nu-și dau seama că semnele lor vor schimba cartea pentru cei care o citesc după ei, alții chiar asta își doresc. Sunt și oameni care se străduiesc să lase cărțile intacte, vrând ca cei de după ei să se poată bucura de ele așa cum sunt, iar gândurile lor să poată fi libere pentru totdeauna. Alții se feresc să lase semne de orice fel, și cu atât mai mult în cărți, ca să se adăposetească de judecata celor care vin.

Și-ntr-adevăr cei care vin îi judecă, ba pe baza semnelor pe care le-au lăsat, ba prin tocmai lipsa lor. Pe unii îi enervează rândurile subliniate, simt că ele îi încorsetează și le răpesc experiența. Alții însă se bucură de ele, fiindcă le dau sentimentul că așa ajung să îl cunoască și să stea de vorbă cu cititorul de dinainte. Semnele îi ajută să separe ideile de text și gândurile de pagină, de aceea unii le caută chiar cu nerăbdare. Până la urmă, să judeci, să ignori sau să folosești experiența celor de dinaintea ta rămân alegeri dificile în general, nu numai când vine vorba de cărțile pe care le citești.

La fel, o alegere grea e să lași un semn sau să fii discret în trecerea ta prin cărți și prin lume, fiindcă nu e ușor să-ți asumi răspunderea pentru ce vor gândi cei de după tine. Realitatea este însă că lăsăm urme chiar și nefăcând nimic. Sau mai ales atunci.

Articol publicat în 24 FUN.