28 January 2011

Eficiența în mii de trepte

S-au scris sute de cărți pe tema eficienței. Fiecare a încercat să îmbrace în formule mnemotehnice conceptul, binar până la urmă, al finalizării unei acțiuni. Am ajuns să pierdem timpul citind mii de pagini pe despre cum să nu pierdem timpul, despre cum să trecem, în sfârșit, la acțiune. Această presupusă căutare a eficienței a devenit o scuză a ineficienței în sine și una dintre cauzele ei majore.

Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, există o singură cale să renunți la un viciu, așa cum există o singură cale pentru a te apuca în sfârșit de ceva de mult amânat. Calea despre care vorbesc e un mare secret, binecunoscut însă de noi toți. Un secret în care alegem să nu credem pentru că, făcând asta, viața noastră este mai comodă.

Ne e mai ușor să ne explicăm letargia prin lipsa de educație, prin mediul nesănătos în care trăim sau printr-o varietate creativă de verbe reflexive: nu ni s-a spus, nu ni s-a dat, nu s-a făcut și altele. Unde mai pui că iubim atât de mult mitul opresatului. Mai ales noi, românii, un popor care facem chiar un act de glorie din faptul că am fost mai mereu învinși și nedreptățiți. „Cotropiți”.

Avem sindromul Stockholm, al femeii bătute care știe că viața îi e în pericol și, prin urmare, refuză să încerce să mai scape. La fel și noi, suntem conștienți că majoritatea oamenilor ajung să nu-și împlinească visele, ajung „să nu poată face” și preferăm să ne complacem în ideea că noi „nu știm cum se face sau nu putem face, de aceea nu facem”.

Lucrurile sunt însă mult mai simple și tocmai acest fapt ne pune într-o lumină proastă, din care trebuie să ne forțăm să ieșim. Știm de fapt cu toții calea către eficiență, e aceeași dintotdeauna. Acest mare secret, despre care alegem să nu vorbim, este de o simplitate înfricoșătoare. Sunt doar două etape pentru a face ceva un lucru să se întâmple. Mai întâi te hotărăști să-l faci. Apoi îl faci.