8 December 2010

Despre zilnicul fără sfârșit

Nu știu dacă ați remarcat, dar suntem cu toții ocupați, de câțiva ani deja, cu tot felul de chestiuni cotidiene. Sunt mărunte, așa că ne facem întotdeauna timp să le rezolvăm repede, ca să putem trece la cele importante.

Chestiunile astea cotidiene au venit mereu una după alta și ne-au ținut tot timpul în priză. Am devenit cu toții foarte ocupați. La un moment dat era chiar de prost-gust să nu fii ocupat.

Cineva mai înțelept s-a ridicat apoi și ne-a vorbit despre focus. Părea un concept simplu, plus că era și ușor de reținut. Am stabilit că focus-ul e calea sigură către succes și că tot ce avem de făcut este să ne ierarhizăm activitățile în ordinea importanței lor, ca totul să fie bine.

Apoi, după ceva timp, când am observat că treaba cu prioritizarea nu ne prea iese, ne-am decis să adoptăm o nouă religie, numită (puțin mai complicat, dar ce mai contează, atât timp cât își face treaba?) multitasking. Nu puteam fi supărați pe noi înșine de vreme ce puteam dovedi oricând că suntem bine intenționați, așa că multitasking-ul a devenit repede cel mai bun prieten al nostru. Ne predispunea la erori, dar ele nu erau ale noastre, ci ale sistemului, ale conceptului în sine. Perfect.

Doar că, ușor-ușor, cotidianul a încetat să se mai refere la zile și a început să însemne ani întregi. Pentru unii dintre noi, cotidian înseamnă deja viața întreagă. Nu ne-amintim cum a început și nici sfârșitul lui nu se vede prea clar la orizont.

Focus-ul și multitasking-ul au eșuat lamentabil în lupta cu probleme arzătoare de zi cu zi. Dar am o idee: hai să batem cotidianul  cu armele lui. Hai să ne transformăm pe noi înșine, ambițiile și aspirațiile noastre, în probleme cotidiene.

Articol publicat în 24 FUN.