Cititorii de gânduri

Lumea se teme de cititorii de gânduri fiindcă e neplăcut să-ți pună cineva mintea în cuvinte câtă vreme nici măcar tu n-ai curaj să o faci.

Din pricina asta oamenii au dezvoltat un mecanism de auto-apărare foarte eficient: vorbesc mult despre nimic și cu foarte puțină lume. Dintr-un bombardament de informații irelevante cititorilor de gânduri le e greu să pescuiască ideile  cu adevărat importante, iar asta le face aproape imposibilă presupusa misiune de a le aminti celorlalți ce gândesc cu adevărat.

Tot la capitolul auto-apărare lumea a înțeles, după atâta amar de evoluție – mai în sus, mai în jos, că nu de magicieni trebuie să se ferească, ci de oamenii simpli. Magicienii, cu trucurile și puterile lor neînțelese, reușesc totuși să smulgă numai gânduri lipsite de importanță, pe când oamenii simpli pot pricepe lucruri de viață și de moarte, asta făcându-i cu mult mai periculoși.

Într-o conversație oarecare, imediat ce depistează un gând important, mulți dintre oamenii simpli au instinctul de a-l spune imediat cu voce tare, spre deranjul posesorului de gând, care nu e pregătit să și-l recunoască, de obicei fiindcă nu știe ce să facă cu el. De aceea lumea a început să se ferească de conversații sincere.

Alții, odată ce-au prins din zbor gândurile altcuiva, le pun repede pe hârtie sau pe muzică sau pe un piedestal, spre indignarea tuturora. De aceea lumea nu prea mai citește, nu prea mai ascultă muzică adevărată și nici nu prea se mai uită la statui.

Totuși, oricât de dramatică, problema e una închipuită. Lumea n-ar trebui să se ferească de cărți și nici de oameni fiindcă nimeni nu-și propune în realitate să fure gânduri, cu toții având deja atâtea pe cap. De altfel și eu am de multe ori am impresia că citesc gânduri, când de fapt sunt chiar ale mele.