31 October 2012

Lungimea firelor de păr

Doi străini nu pot fi mai diferiţi între ei decât sunt eu azi de mine însumi cel de demult.

Mi-au crescut de-atunci pletele şi barba, aducând veşti şi aducând porunci dinăuntrul meu, ca dintr-un strămoş. De-atunci au crescut din mine, cu firele de păr, generaţii întregi, bunici care n-au văzut niciodată marea, soldaţi ucişi pe câmpul de luptă, oameni cu visele frânte pe genunchii vremurilor. Au crescut încet, implacabil, aşa cum voi creşte şi eu cândva în barba fiului meu, sperând să mă ducă la mare şi să mă ia cu el în bătăliile lui.

Prin barba şi prin pletele mele au evadat în vremea asta din mine milioane de liliputani. Treziţi de alarme violete de incendiu, s-au îmbulzit de-atunci încoace prin porii mei ca să caute scăpare. Ajunşi la suprafaţa mea unii au sărit să atingă cerul, alţii s-au aruncat să simtă pământul. Cei scăpaţi necarbonizaţi de lumina lumii mi-au împietrit în păr, grizonându-l, şi în barbă, asprindu-mi-o.

Fiindcă m-au părăsit atâţia oameni şi fiindcă atâţia mi-au rămas încrustaţi în carne, fiindcă m-au năpădit strămoşii, de la Adam la tatăl meu, fiindcă ştiu că într-o zi voi creşte în barba unui fiu, iată de ce eu cel care am fost şi cu mine cel de acum suntem cei mai diferiţi oameni de pe pământ.