23 August 2011

Despre regulile jocului

Ceea ce urmează să vă împărtășesc nu e o lecție de management, ci o schimbare de perspectivă aplicabilă tuturora. Bine ar fi să ne amintim de ea de fiecare dată când suntem în dificultate.

În toamna lui 2006 eram în Macedonia, la o conferință a liderilor studențești din 33 de țări europene. Ne strânsesem acolo peste 300 de tinere speranțe ale capitalismului, din tot cam atâtea centre universitare europene. Zilele erau grele, înțesate de cursuri, de la 9 dimineața și până la 10 seara. Nopțile – și mai și.

Într-una din zile am fost  invitați la o simulare de management. Mai văzusem destule până atunci, așa că nici eu și nici colegii mei nu ne așteptam la mare lucru. Am fost împărțiți în vreo 20 de grupuri de câte 16 persoane, iar fiecare grup în câte 4 echipe numeric egale. Apoi ni s-au explicat regulile.

„Fiecare echipă e o verigă în lanțul de distribuție a berii dintr-o piață fictivă. Sunteți producători, distribuitori, retaileri și magazine. În fiecare rundă, echivalentă a unei săptămâni, piața vă va transmite cererea ei, iar scopul vostru este să vă administrați stocurile astfel încât să vindeți cât mai mult, dar să rămâneți mereu cu stocuri zero. Jocul se poate termina oricând decide moderatorul, așa că va trebui să vă comportați întocmai ca în viața reală: încercați întotdeauna să minimizați stocurile și să creșteți vânzările. În fiecare rundă veți transmite cererea voastră de bere verigii inferioare din lanțul de distribuție, iar ei vă o vor livra, dacă dispun de destule stocuri, în runda următoare. Țineți evidența stocurilor și a cererii într-un tabel pentru analiza de final.”

Am trecut la treabă. În echipe de câte patru, preluam cererea la începutul fiecărei runde, apoi ne sfătuiam îndelung în privința stocurilor și a comenzilor noastre. Ni se explicase că în primele două runde cererea pieței e constantă, așa că am avut timp să testăm fluxul și să ne pregătim pentru neprevăzut. Ușor-ușor însă, pe măsură ce înaintam în joc, piața devenea tot mai de neînțeles. La masa noastră echipele aveau stocuri tot mai mari, din cauza cărora făcea comenzi tot mai mici, din cauza cărora ceilalți adunau stocuri tot mai mari. Când moderatorul a decis încheierea jocului nimeni nu avea stocuri zero, ba chiar am fost anunțați că s-au bătut noi recorduri în privința stocurilor înregistrate în cadrul acestei simulări.

„Nu vă îngrijorați, așa e de fiecare dată”, ni s-a spus în concluziile simulării. Apoi tuturor echipelor li s-a cerut să își arate graficele privind evoluția cererii, așa cum a resimțit-o fiecare. Distribuitori sau magazine, producători sau retaileri, indiferent de masa la care au luat parte la simulare, toți au arătat același grafic. Era o parabolă care spunea că cererea a crescut din ce în ce mai puțin, apoi a scăzut din ce în ce mai mult. Ne-am petrecut următoarele minune analizând de ce echipe atât de eterogene și având roluri atât de diferite au putut avea percepții atât de asemănătoare a ceea ce se întâmplase la masa de joc.

Păstrând surpriza pentru final, moderatorii ne-au arătat apoi care a fost graficul real al cererii. După cele două runde de test (anunțate ca având cerere constantă), cererea se dublase în runda următoare și apoi rămăsese la același nivel pentru tot restul jocului.

Pentru pasionați, Peter Senge tratează în The Fifth Discipline: The Art and Practice of the Learning Organization problema îmbunătățirii sistemelor chiar pe baza evoluției lor. Pentru toată lumea, concluzia experimentului din Macedonia și modul în care ea poate fi aplicată în orice moment greu al vieții noastre, fie ea profesională sau personală:

Structura influențează comportamentele

Puși într-un sistem neschimbat, oamenii se comportă și performează la fel, indiferent de însușirile lor naturale. Acestea le pot influența rezultatele într-o măsură mică (10-15%), dacă e să ne raportăm la înțelegerea socială a conceptului de „schimbare”. Cu alte cuvinte, indivizii nu pot produce schimbări remarcabile atât timp cât activează într-un joc ale cărui reguli sunt aceleași.

Indiferent de ambițiile cu care vin, oamenii ajung să se comporte la fel, și cam în aceleași momente critice. Într-un mod aproape diabolic, sistemele umane, comunitățile, societatea în general, reușesc să țină seama de modul în care oamenii iau decizii și integrează acest mod în chiar regulile jocului. Altfel spus, ce facem noi e dinainte stabilit. Și nu vorbim de destin aici, ci despre modul în care e organizată societatea.

Rezultatele sunt consecința directă a comportamentelor noastre. Prin urmare, dacă vrem alte rezultate trebuie să generăm alte comportamente. Ca să generăm alte comportamente trebuie să schimbăm radical structura sistemului nostru. Iar prin structură înțelegem raporturile în care ne aflăm cu ceilalți, regulile după care trăim, modul în care facem lucrurile.

Când vrem o schimbare majoră trebuie să schimbăm mai întâi regulile. Altfel evoluția noastră nu e mai mult decât o zvâcnire, spre puțin mai bine sau spre puțin mai rău. O zbatere din care nu ne vom elibera niciodată.