23 August 2011

Pentru imagine uniți punctele

Intr-una din nopți ne-am uitat la stele. Erau multe, multe tare. Mai multe chiar decât noi doi. Le-am țintuit pe cer cu tăcerea noastră și așa le-am ținut piept vreme de vreo jumătate de oră.

La început stelele ne-au privit de sus, drept în creștet. Apoi ne-au privit în irisuri și s-au speriat. Uitaseră, de noaptea trecută până azi, că mai sunt luciri pe lume în afară de ale lor. S-au speriat și au început să se miște în spirală, cu miliarde de mile pe secundă, ca niște precupețe alarmate de revenirea unei doamne în oraș. Pesemne că în agitația creată au uitat chiar și de constelații. Altfel nu-mi explic de ce n-am recunoscut nici măcar o zodie pe toată întinderea cerului.

Apoi am simțit că se liniștesc. Spiralele au început să se învârtă tot mai agale, precum cafeaua într-o ceașcă din care Dumnezeul ceștilor, oprindu-se din amestecat, a scos dintr-odată lingurița. Ne-au înconjurat până la urmă și, dându-și seama că sunt în controlul situației, s-au înfipt din nou pe boltă, liniștindu-se.

Strângându-mă de mână, m-a întrebat dacă nu cumva mai văzusem imaginea asta undeva. Tot în tăcere, căci n-am discutat nimic în noaptea aceea, i-am spus că da. Era o pagină uriașă dintr-un almanah: uniți punctele din imagine pentru a obține desenul. Ne-am apucat de treabă. Ochii noștri trasau linii sus pe boltă și mințile noastre o luau razna cu fiecare contur nou. Simpla posibilitate a unei imagini ne înnebunea sinapsele, așa că în gând am văzut în noaptea aceea întâmplări care nu se vor întâmpla niciodată.

Eram deja departe, cu vreo sută de ani în viitor, când ne-am întors brusc pe capota mașinii. O stea ciudată înainta de jos în sus. Or asta nu e cu putință, și-au spus mâinile noastre unele altora, cu un exces de suprarealism. Într-adevăr, nu era cu putință. Trecea un avion – rodul sutelor de generații care l-au visat secole de-a rândul, fără să se poată hotărî la ce ne va fi el de fapt folositor.

Unii l-au vrut stea, alții pasăre și alții avion. Când nu ți-e clar ce ai de făcut pe lumea asta pur și simplu nu te potrivești în peisaj. Așa și el, lipsit de fișa postului, ne-a zgâriat circumvoluțiunile creierului și retinele cu apariția sa nepotrivită. Se stingea și se aprindea la loc, apoi se stingea și se aprindea iar, ca o stea nehotărâtă. Se înălța tot mai sus, ca o pasăre cu erori de proiectare, incapabilă să-și vadă lungul nasului. Ducea oameni de aici până dincolo, ca un avion.

Ne-am vorbit. Ne-am spus ceva ce am uitat pe loc. Probabil vreun fleac despre avioane. Când ne-am întors ochii spre cer era prea târziu. Stelele priveau deja spre altcineva.