18 February 2009

Eu – inventator?

Articol publicat în 24 FUN.

Când eram copii aveam tot felul de întrebări. La una era inutil pentru oricine să încerce să răspundă, pentru că se întorcea înapoi ca un bumerang: de ce?. La altele primeam răspunsuri mulţumitoare pentru moment, dar care se dovedeau false mai apoi: cum se fac copiii?. Mai erau unele întrebări la care, dacă nu primeam răspuns, nu mai eram azi aici să povestim: ce se întâmplă dacă bag andrelele astea în priză?.

Eu aveam şi o întrebare proprie, pe care n-am împărtăşit-o nimănui. O întrebare care m-a făcut întodeauna să intru în panică şi la care n-am avut niciodată un răspuns satisfăcător: dacă aş fi dus înapoi în timp, în Dacia lui Burebista de exemplu, cu informaţiile şi cu mintea de acum, aş fi oare capabil să produc mai repede invenţiile pentru care lumea a avut nevoie de mii de ani ca să progreseze?

Aş putea inventa motorul cu aburi, cu 2000 de ani mai repede? Aşa, 2000 de ani mai târziu uzinele de la Piteşti ar cumpăra grupul Renault. Aş fi capabil să inventez nişte treburi care să fie utile în război: praful de puşcă, bomba atomică sau ceva asemănător? Dar ceva prin care să-mi salvez semenii, penicilina de exemplu? Sau măcar aspirina? Cred că nu. Aşa cum n-aş fi capabil nici să inventez iPhone-ul, nici chitara electrică, nici consola Wii. Cum nu ştiu să înot, nu cred că aş risca o călătorie peste Pacific într-o barcă şubredă, aşa că despre America n-aş scoate niciun cuvânt. Un „Pământul se învârte” aş putea spune, dar ce-aş face mai departe? E egal em ce pătrat? Cred că aş fi ars pe rug, ca un impostor.

Mă gândesc că aş fi capabil să inventez măcar nişte chestii distractive: bicicleta, vasul de la toaletă, fusta mini, fotbalul, poate chiar şi tetrisul. Problema e că dacă le-aş inventa, tot ars pe rug aş sfârşi, cel mai probabil.