24 May 2011

Despre victorii

Orice mică victorie îți umple frunzele cu clorofilă pentru un an întreg. Un an, încă un an pe care o să îl petreci într-o verde beție, rupt de lume și de tot ce gândeai înainte. Micile victorii te modifică genetic. Îți schimbă culoarea arterelor și lucirea irisului, îți schimbă prietenii. Da, pe ei; tu – desigur, nu te vei schimba niciodată.

Micile victorii te țin în viață, dar te paralizează. Le măsori subiectiv și decizi, mai mereu, că îți sunt de ajuns. Micile victorii te fac să te simți confortabil. Te țin într-o beatitudine înșelătoare, un foarte reușit fals al fericirii însăși. Te fac să nu-ți mai pese de înfrângeri, să te uiți la ele ca la niște excepții nesemnificative, efecte ale niciunor cauze și cauze a prea puține urmări.

Visele de odinioară ți se proptesc în verdele sinapselor și rămân acolo pentru ani și ani. Îți amintești de ele târziu, când micile victorii nu mai produc destulă clorofilă pentru nervurile tale hârșâite, imune acum la drogurile care te-au ținut în viață ani de-a rândul.

Micile victorii  te amorțesc. Pentru marile victorii îți trebuie tot mai multă forță cu fiecare mic succes pe care îl ai. De aceea sunt puțini cei care le reușesc pe cele mari.