29 April 2011

Praguri

Din când în când demonii artistici din noi mai ies la iveală, știți prea bine. În cazul meu o perioadă propice pentru asta a fost finalul liceului, când mă cuprinsese febra versificării.

Îmi amintesc că am scris atunci o poezie cum nu mai scrisesem niciodată. O colecție de gânduri pentru ce-a fost și de sfaturi pentru ce va fi, pentru prieteni, pentru iubite și pentru mine însumi. Se încheia așa:

Și ușoară fie-ți calea precum zborul unui flutur
Eu, uitat printre minute, de pe geana ta mă scutur.

Dincolo de îndoielnicele merite poetice, recunosc, nu prea am nimerit-o cu ce gândeam la 18 ani. Au trecut 10 ani și drumul n-a fost nicidecum ușor. Și nici nu ne-am scuturat cu adevărat de ce eram pe-atunci. Am păstrat multe din copilăriile și din slăbiciunile noastre, așa cum ne-am păstrat și, de multe ori neîmpărtășite, visele.

E interesant să ne amintim ce gândeam cândva. Unii, mai norocoși, și-au notat gândurile pe undeva. Alții trebuie să facă un efort nemărginit, nu atât de memorie, cât de sinceritate, pentru a se vedea așa cum erau. Dar gândurile de odinioară ne dau puteri ciudate: putem să pipăim julituri care nu mai există, să ne auzim vocea cizelându-se și ne putem vedea de la alte înălțimi. Ne-amintim de noi așa cum eram, cu lumea noastră de atunci și cu pragurile ei, așa cum le vedeam odinioară.

Peste toate aceste praguri trecem mereu cu nerăbdare, urcând o scară a timpului care pare, pentru o vreme, nesfârșită. Credem că putem cuprinde toată tristețea lor în momente simple precum poza de final, o îmbrățișare sau urcatul în mașină, dar ea – tristețea – ne găsește peste ani oriunde am fi, cu scrisori în plicuri mici, parfumate ca veranda bunicilor, ca mâna mamei sau ca mirosul cărților citite a doua oară.

Peste praguri privim întotdeauna cu încredere, deschizând uși largi, ademenitoare, care dau în viitor.

Când stăm în prag, regretele ne umplu sufletul de energie, pentru că vrem să ne desprindem numai pentru ceva și mai frumos. Tot atunci, entuziasmul pentru ce va urma ne face mai înalți cu câțiva centimetri și cu câteva suflete mai buni. Indiferent că reușim sau nu tot ce ne propunem, pragurile ne înalță de fiecare dată. Să le căutăm, prin urmare, mai des.