15 October 2011

Dincolo de rafturi

A citi e a trăi la scara 1:200.000.

Să intri între paginile unei cărți e o transformare miraculoasă. Uneori devii spectator activ, martor al unor vremuri care îți regretă parcă lipsa în timp ce se aștern pe hârtie. Alteori cititul te face simplu contemplator, tăcut, discret, așezat în umbra unor scaune mari, dispuse concentric, pe distanțe de zeci sau sute de ani, în jurul literelor cărții pe care o citești.

Și, câteodată, cufundarea într-o carte îți arată simțuri noi și noi puteri, necunoscute până atunci, dar ale tale dintotdeauna. Undeva între hârtie și litere te găsești așa cum nu-ndrăznești să fii. Te miri, te mândrești și te rușinezi într-aceeași secundă de frumusețea gândurilor, a puterilor și-a dorințelor tale, întocmai ca o tânără fără meteahnă dezbracată în fața unui orb. Ești neîndemânatic. Nu știi ce să faci cu mâinile tale și cu mintea ta, nu știi dacă să le pui în mișcare sau dacă să-ți acoperi cu ele personalitatea.

Ca o fată frumoasă, goală în fața unui orb, te simți atunci când pui cartea înapoi în raft, neștiind ce să faci cu gândurile tale și cu privirea. La fel, în fața noului și a mult-visatului din viață simți bucuria de a le avea la îndemână și stânjeneala de a nu te arăta cumva prea gol, prea dezbrăcat de învelișuri, prea așa cum ești.

A citi e a trăi la scara 1:200.000. Am făcut și niște calcule pentru asta, să nu crezi că nu-i adevărat. Dacă citești o carte în trei ore și ceva, într-o viață poți citi cel mult vreo două sute de mii. Fiecare dintre cărți e o mică viață cu care nu știi ce să faci. Pentru mulți aceste vieți mignone, trăite una după altă și cu tot mai multă înțelepciune, sunt izvorul ideilor din viața cealaltă, ceva mai mare, de dincolo de raft. Însă pentru alții viețile cele mici și cele mari n-au nicio legătură.