9 October 2011

Estonia în 24 de ore

Da, Estonia e chiar lângă Finlanda. La două ore cu vaporul. Nu, nu există urși polari în Estonia.

În schimb găzduiește una dintre cele mai performante rețele de telecomunicații din întreaga lume și e singura țară care a reușit să implementeze cardurile de identitate digitală în activitatea de zi cu zi. Nu am întâlnit estonieni cu portofel: fiecare poartă un simplu card ID cu ajutorul căruia face toate plățile, semnează documentele necesare, are acces în instituțiile publice și se legitimează în fața autorităților de orice fel, estone sau internaționale.

Am stat în Estonia doar 24 de ore, dar am avut timp să vorbesc la două conferințe, să fac o scurtă plimbare în Tartu și una ceva mai lungă în Tallinn. Întors acasă, mă întreb dacă o zi petrecută în România ar putea face vreodată un turist să-și promită că o să se întoarcă pentru o vizită mai lungă.

Munchen

Am ajuns în Estonia la miezul nopții, după o escală de câteva ore la Munchen. Între avioane, am avut numai 3 ore să vizitez capitala Bavariei și, cu ocazia asta, am brevetat o metodă de explorare turistică pe care v-o recomand și vouă. M-am urcat în primul double-decker pe care l-am întâlnit și am făcut un city tour de o oră, cu ghid audio. Imediat după ce-am coborât din autocar am pornit-o pe jos, trecând prin toate locurile care mi-au atras atenția în plimbarea motorizată. Între ele și ceasul din turnul vechii primării (Das Glockenspiel), în fața căruia am găsit 2-3000 de oameni veniți să urmărească spectacolul păpușilor de la ora cinci. La întoarcerea spre aeroport mă aștepta, undeva lângă drum, însăși Allianz Arena, de care n-am avut însă timp de data asta. Alte fotografii aici.

Tartu

În Talllinn am stat în portul Sadama (sigur, nu chiar în port, ci într-un hotel din port). A doua zi am plecat la drum, cu noaptea în cap. După două ore și jumătate de drum am traversat întreaga Estonie pe lățime (de la malul Mării Baltice până la 60 de km de granița cu Lituania Letonia) și am ajuns în Tartu, un oraș universitar, al doilea ca mărime al țării. Am avut numai o jumătate de oră pentru a vizita orașul, apoi am deschis, cu o prelegere de 45 de minute, o conferință de antreprenoriat organizată de guvernul Estoniei. Pe drum am fost avertizat de către ghidul meu local că „estonienii nu sunt la fel de vorbăreți ca românii”. Încerca să mă prevină că prezentarea mea n-avea șanse să fie interactivă, dar s-a înșelat (pentru asta m-am folosit mișelește de câteva pungi cu bomboane Silvana). Tartu aduce a Cluj, deși are numai 100.000 de locuitori. Are un centru vechi îngrijit, e plin de parcuri și de studenți (circa 30.000).

Imediat după deschiderea conferinței din Tartu am plecat înapoi spre capitală. Am trecut pe lângă un sat de vikingi (construit în scopuri turistice) și am aflat că jumătate din suprafața Estoniei e acoperită de păduri. „Avem și un munte în Estonia”, mi-a spus Erik, știind că îmi ridică o minge la fileu. „Are 300 de metri înălțime”. Am mai aflat că Estonia are 1500 de insule și că a fost, în cea mai mare parte a istoriei sale, sub ocupație sau influență străină. După ce i-am spus lui Erik că mi se pare că limba estonă seamănă cu elfa (argument), am aflat că, de fapt, seamănă cu finlandeza (ba chiar cele două vocabulare au o importantă parte comună, de circa 30%).

Tallinn

În Tallin am mâncat un prânz rapid, ieftin și bun la un restaurant din centru și am intrat imediat în cea de a doua conferință a zilei, unde am vorbit despre mediile de lucru în organizații. O provocare suplimentară pentru mine a fost să am grijă de doi consultanți juniori trimiși de PwC să aibă, în cadrul sesiunii mele, prima lor experiență de facilitare în training. Totul a mers strună (recunosc, m-am bazat iar și pe Silvana), iar workshop-ul de trei ore pe care l-am ținut s-a terminat într-un mod foarte neprofesionist: la o bere cu o parte dintre cursanții pe care abia îi cunoscusem.

Se pare că prin 1100 Tallin se numea Qlwn (elfă, după cum spuneam), apoi a căpătat numele de Reval (elfă, din nou). Anul acesta, în 2011, Tallinn este Capitală Europeană Culturală, așa că l-am descoperit clocotind de turiști și de evenimente. Tallinn, care e și capitala Estoniei, e cel mai mare oraș al țării (adună peste 400.000 de locuitori, adică aproape o treime din întreaga populație estonă). Mai întâi am descoperit orașul nou, înțesat de hoteluri moderne și de clădiri de birouri spectaculoase. Printe ele se strecoară, pline de demnitate, vechile fabrici ale orașului post-medieval, construite dintr-un soi de cărămizi calcaroase devenite în timp emblematice pentru arhitectura locală. Au fost păstrate și recondiționate, iar astăzi adăpostesc muzee, malluri sau instituții ale statului.

Seara, după conferință, am încercat să țin pasul cu suprizele orașului vechi, cufundat în legende și berării. În Piața Centrală am găsit cea mai veche farmacie funcțională din Europa (deschisă din 1422) și un punct, atent marcat în pietrele pietonalului, de unde poți vedea turlele celor mai importante patru biserici ale capitalei. Apoi am găsit, la parterul vechii primării, un han din alte veacuri. Ne-a întâmpinat o domniță durdulie și foarte hotărâtă, care își repezea clienții și făcea glume pe seama lor, jucând rolul îndelung pregătit al hangițelor de odinioară. Restaurantul nu e legat la rețeaua electrică, așa că trebuie să te mulțumești cu cele câteva lumânări care încearcă să facă ordine în bezna de sub cupola camerei principale. Nu există meniuri și nici chelneri. Poți să mânânci numai ciorbă de elk și plăcinte, apoi ești rugat, printr-un anunț scrijelit pe un perete, să arunci într-un coș de paie strachinele în care ai mâncat („cel puțin pe cele pe care nu le furi”, după cum spune directiva). La final am întrebat-o pe simpatica hangiță cât costă toată tărășenia. „12 euro”, mi-a spus, „dar 15 sună mult mai bine”.

La finalul plimbării prin orașul vechi rămâi sedus: nemulțumit că n-ai primit parcă destul, dar fericit să constați simpla existență a unor asemenea locuri. Străduțe înguste, pietruite, se-ntind ca o pânză de paianjen între clădiri sfătoase, pline de povești. Biserica lui Olaf era cea mai înaltă clădire din Europa în momentul când construcția ei a fost terminată (1275). Singurul meșter care a spus că e în stare să ridice grandioasa biserică a fost unul misterios. Nimeni nu știa cine e sau de unde vine, așa că autoritățile orașului i-au propus un târg: aveau să-l plătească numai dacă numele lui rămânea necunoscut până la finalul construcției. Vreme de mulți ani mai marii orașului s-au străduit în zadar să afle numele meșterului și abia în ziua de dinaintea predării construcției au aflat că-l cheamă Olaf. Un funcționar, întorcându-se acasă de la slujbă, a auzit un cântec coborând de la o fereastră. Soția meșterului își legăna copilul și-i cânta un cântec de leagăn: „dragul mamei / mâine vom fi bogați / tata va primi o mulțime de bani/ fiindcă nimeni nu știe cum îl cheamă”. Funcționarul a aflat de la vecini cum o cheamă pe femeie și pe soțul ei, apoi întors la lucru și și-a informat superiorii că a aflat numele meșterului. A doua zi dimineață, când aceștia l-au așteptat pe Olaf cu năprasnica veste, meșterul s-a aruncat din turnul bisericii, însă legenda lui trăiește până în ziua de azi pe străzile Tallinnului.

Mai toate clădirile orașului vechi au asemenea povești, fiind în permanență bântuite de fantome înfricoșătoare și de turiști neînfricoșați. Unul dintre ei voi fi și eu anul viitor și vă recomand să puneți și voi Estonia pe lista destinațiilor viitoare de vacanță. E frumoasă, captivantă și suprinzător de ieftină. E la două ore de Finlanda și de Lituania Letonia și e doldora de istorie și de litoral.

Aici găsiți mai multe informații despre Tallinn, iar aici despre întreaga Estonie.