Despre facerea și desfacerea lumii

Că există mai multe lumi sau că există una singură, cui îi pasă? Lumi e capabil să construiască oricine, folosindu-se de puterea închipuirii.

Când vrei să-ți faci o lume nouă găsești, fără mari eforturi, în orice semne pe care să ți-o întemeiezi. Rutina capătă dintr-odată încărcături metafizice, privirile întâmplătoare devin pline de semnificații, cuvintele clocotesc de subînțelesuri. Universul ne lasă semne la tot pasul și semne devenim și noi pentru feluriți necunoscuți dispuși să dea sensuri adânci străinătății noastre.

La ce bun deci să tot discutăm despre realitate? Cum să mai speri că o să clarifici vreodată ce e real pentru toți când ți-e greu să lămurești, măcar și numai față de tine, realitatea? Ai o lume în afara ta, pe care o lași să se întâmple. Ai una înăuntru, cu care ți-e frică să dai ochii. Și mai ai lumi împrumutate de pe la prieteni sau furate din cărți și lumi exilate în tine după ce n-au mai încăput în mintea alor tăi. În vârtejul acestor universuri realitatea ți se preschimbă la fiecare dangăt de minutar, ca mozaicurile într-un caleidoscop.

A-ți alege, din colcăirea asta de realități, una singură e o chestiune care nu ține nici de șansă, nici de inteligență, nici de experiență, ci numai de curaj. Adevărul nu are nicio scuză, așa că, pentru oricare din noi, nu identificarea lui e problema, ci acceptarea lui.

Cui îi pasă, deci, că ar exista sau nu mai multe lumi? Lumi își poate face oricine. Mai greu e să le oprești din mers fiindcă, rostogolindu-se, ele devin mai mari și mai puternice decât ești tu, creatorul lor. Dificil e să le distrugi pe cele care te poartă, în uriașa lor rostogolire, departe de tine.