9 July 2012

Liniște

Când era mică îi părea că liniștea face zgomote. Venite așa, de nicăieri, o făceau să tresară și să plângă. Mult mai stăpână era pe zgomotele obișnuite, venite chiar din zgomot. Cu ele era familiară, ba uneori o și distrau provocând-o să ghicească de unde vin și unde se duc.

Mai târziu lumea a început să-i ceară să facă liniște. Tăcea, iar din liniște ieșeau de fiecare dată zgomote. Neplăcute, aducătoare de întrebări fără răspuns și de ședințe cu părinții. Având un program zilnic bine stabilit, liniștea umbla cu pași egali în mintea ei, ca o pedeapsă.

Au venit apoi vremurile când liniștea se așternea de una singură și tocmai când fata avea câte ceva de făcut. Liniștea asta nouă era tăcută ca un sloi de gheață și plictisitoare ca un măr. Era previzibilă, spunându-i mereu același lucru: undeva sunt zgomote, iar tu nu ești acolo. O liniște nefăcută, venită pur și simplu și care părea că nu o să mai plece niciodată.

Dar a plecat, iar neliniștea care i-a urmat, întâmplări mai târziu, i-a părut tinerei chiar mai neplăcută decât liniștea însăși. Mai neplăcută pentru că nu o poți înțelege și pentru că te transformă și pe tine în neliniște. Îți face sufletul să se foiască și mintea inutilă. Te face să stai trează când restul lumii doarme.

Apoi anii s-au rostogolit cu zgomot și au obișnuit-o să trăiască în vacarm. Gălăgia asta ne-a crescut pe toți, nu numai pe ea. Ne-a învățat că trebuie să facem și să dregem, că trebuie să fim ocupați. Că trebuie să fim peste tot. Că trebuie să fim gălăgie și să ne trezim în fiecare zi în gălăgie.

A crescut, azi nu-i mai cere nimeni să facă liniște. Umblă de colo-colo după câte un zgomot, ca odinioară, să vadă de unde vine și unde se duce fiecare. Umblă zi de zi, clipă de clipă, ca un orb păcălit de ecou. Umblă până obosește. Iar acum, când și-o dorește pentru prima oară, liniștea nu se mai așază de una singură.

Oare cum de reușeam să fac liniște în copilărie? De frică. Ce-ar fi să încerc și acum?

Până la urmă tot frică îi e și azi și tot de întrebări. Doar că, de la o vreme, e mai greu să faci liniște de unul singur. Îți trebuie un prieten sau un cântec sau o iubire sau un pahar de whisky sau un citat sau o fotografie sau o moarte. Ascultând vorbele potrivite liniștea se aude mai bine.